Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meciul filosofilor

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 28 iunie 2012 ·

La Campionatul European de fotbal, Germania a învins Grecia cu 1-0. Două zile mai târziu a fost lansată, la „Galeriile Dana”, cartea „Carpe diem” a profesorului Mihai Pricop. Cu 40 de ani în urmă, la Olimpiada de la München, un meci Grecia - Germania s-a terminat cu victoria grecilor (1-0). Ce legătură poate fi între aceste trei mini-evenimente? Nici una, veţi zice. Şi totuşi...

Cartea profesorului chirurg Pricop coboară în antichitatea greacă şi romană, pentru a cerceta implicaţiile invitaţiei la „carpe diem!” lansată cândva de Horaţiu. Deşi pare o abandonare completă a specializării care l-a impus pe autor ca practician şi ca dascăl al atâtor generaţii de studenţi, cercetarea se menţine oarecum între graniţele profesiei, câtă vreme filosofia a fost, este şi rămâne „medicina sufletului”. În cele aproape 300 de pagini ale cărţii-album întâlnim consistente capitole, paragrafe, referiri consacrate marilor gânditori ai antichităţii, ajungându-se până la zi prin frecventa citare a lui Heidegger, Nietzche, Schopenhauer ş.m.a. Personajele cele mai prezente în pagină rămânând filosofii antichităţii. I-am regăsit in corpore revăzând pe internet (căutaţi pe Google la adresa Monty Python) în meciul... filosofiei greceşti contra filosofiei germane, disputat în 1972 la Olimpiada de la München. Este vorba despre un joc-show, adus pe gazonul stadionului Grünewald de formaţia Monty Python, un soi de „Divertis” cu enorm succes în epocă, comparabil cu acela al Beatles-ilor în muzică. Cum se va vedea, n-a fost vorba de o simplă glumiţă pentru amuzamentul tribunelor; de altfel, show-ul s-a reluat de câteva ori cu scop... didactic.

Costumate cum se cuvine, adică grecii purtând togă şi nemţii ţinuta veacului ce-l reprezentau, pe gazon au intrat formaţiile: Grecia (antrenor, „reformatorul” Martin Luther) cu Leibniz în poartă, Hegel, Schopenhauer, Kant, Schelling apărători,

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum o ora
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum o ora
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°