Spionajul există de când lumea, iar unul dintre preşedinţii SUA nu s-a dat înapoi de la a-i intercepta pe oameni prin intermediul telegrafului. Desigur, nu era la fel de uşor ca spionajul prin Internet, dar s-a descurcat decent în limitele tehnologiei acelor vremuri.

Edward Snowden este inamicul sau prietenul public numărul 1 după ce a dezvăluit cum spiona NSA cetăţeni străini, dar şi cetăţeni ai SUA, prin companii ca Google, Facebook, Apple sau Verizon. Înaintea lui şi înaintea NSA - deşi şi această agenţie avea metodele ei de spionaj prin telegraf şi telefon la mijloc secolului XX - au fost Abraham Lincoln, preşedinte al SUA, şi Edwin Stanton, secretar de război, notează The New York Times.

În 1862, Stanton i-a cerut lui Lincoln mai mult acces la mijloacele de spionaj, în special la liniile de telegraf. Apoi, tot ce trecea prin aceste linii ajungea şi în biroul său, reuşind astfel să intercepteze foarte multe mesaje care altfel ar fi scăpat ba în presa vremii, ba la inamicii preşedintelui şi administraţiei.

Pe spatele scrisorii lui Stanton, Lincoln a scris următoarele cuvinte: „Secretarul de război are autoritatea mea să-şi exercite cu discreţie activitatea în problema pe care mi-a semnalat-o“. În ziua în care a primit acceptul preşedintelui, secretarul şi-a luat un asistent căruia i-a încredinţat două sarcini: relaţiile cu presa şi nou formata poliţie secretă. Drept urmare, în prima lună de activitate a lui Stanton, un reporter al „The New York Herald“ a fost arestat sub acuzaţia că e spion pentru că solicita informaţii înaintea altora.

Hub-ul informaţiilor în SUA era în biroul lui Stanton, iar Lincoln îl vizita regulat pentru a fi la curent cu ultimele informaţii despre război. Secretarul colecta informaţii de la reporteri, operatorii de telegraf sau de la generali. David Mindich, autorul articolului, notează însă că acest control strict s