Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termica spune “stop” debranşărilor de la sistemul centralizat

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 21 septembrie 2012 ·

Sucevenii care doresc să treacă de la sistemul centralizat de termoficare la unul alternativ, pe gaz metan sau curent electric, mai au la dispoziţie doar săptămâna viitoare pentru a interveni asupra instalaţiilor din blocurile de locuinţe.

Odată cu apropierea sezonului rece, Termica se pregăteşte să poată furniza căldură în locuinţele sucevenilor, încât, de la 1 octombrie, va demara procedurile de umplere etapizată a instalaţiilor, în vederea efectuării probelor de presiune.

Unul dintre principalele efecte ale acestei decizii este că sucevenii care intenţionează să se debranşeze de la sistemul centralizat sau care au de efectuat intervenţii la reţeaua de termoficare a blocului nu vor mai putea face aceste operaţiuni decât până la termenul anunţat.

Conform legii, odată cu începerea umplerii instalaţiilor, în vederea efectuării probelor necesare furnizării agentului termic, nu mai pot fi aprobate deconectări de la sistemul centralizat de termoficare. Mai mult, orice intervenţii care implică golirea instalaţiilor se face pe cheltuiala proprietarilor care au solicitat acele operaţiuni.

Numărul debranşărilor, în scădere

Anul acesta, numărul solicitărilor de debranşare de la reţeaua de termoficare a Sucevei a scăzut simţitor faţă de anul trecut, diferenţa fiind de aproximativ 200 de solicitări.

Astfel, dacă în 2011 numărul solicitărilor de debranşare de la Termica a ajuns la 650, anul acesta, solicitările depuse însumează aproximativ 450 de cazuri.

Conducerea Termica a explicat că în multe cazuri, deşi au fost depuse solicitări şi au şi fost date aprobările necesare, renunţarea la sistemul centralizat nu s-a mai efectuat.

Unul dintre principalele motive îl reprezintă obligativitatea proprietarilor de a dovedi că au înlocuit sistemul de încălzire centralizat cu unul alternativ.

“Este o prevedere legală pe care noi tre

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia. Mai multe persoane vor fi audiate

Ziare.com acum 22 minute
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia, urmând să fie audiate mai multe persoane, printre care şi părinţii victime

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 17 minute
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 9 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 10 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Gaza - Israelul susţine că a ucis un comandant naval al Hamas

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a declarat miercuri că a ucis un membru de rang înalt al forţelor navale ale Hamas, despre care a afirmat că este responsabil pentru mai multe atacuri asupra teritoriului israelian, scrie AFP. Mohammed Ahmed Ali, comandantul unităţ

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°