Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un linşaj barbar şochează Indonezia

Publicat in Romania Libera, marți 8 februarie 2011 ·

O ironie crudă: săptămâna "armoniei între religii" din Indonezia a debutat în provincia Banten de pe insula Java cu linşajul a trei bărbaţi, membri ai sectei religioase Ahmadiyah. Aceştia făceau parte dintr-un grup de 20 de persoane adunat în casa unuia dintre predicatorii sectei, şi au fost atacaţi cu pietre şi machete de un grup de peste 1000 de persoane care au cerut încetarea activităţii sectei în regiune.

Sectei Ahmadiyah, care are circa 500.000 de membri în Indonezia, i s-a interzis în 2008 printr-un decret guvernamental să îşi propage credinţa, pe motiv că aceasta este eretică; printre altele, membrii sectei îl consideră pe fondatorul acesteia, Mirza Ghulam Ahmad, drept ultimul profet musulman - ceea ce contravine învăţăturilor religioase tradiţionale. Deşi Indonezia este un stat secular, presiunile unor grupări musulmane din parlament au dus la limitarea libertăţii religioase atât pentru creştini cât şi pentru secte musulmane precum Ahmadiyah.

Opinia publică din Indonezia s-a arătat şocată de crimă - nu în ultimul rând din cauza imaginilor filmate la faţa locului de către un amator şi transmise de principalele posturi de televiziune din ţară; acestea arată, printre altele, cum cadavrele a două dintre victime sunt lovite cu pietre, bâte şi drugi de fier de către atacatori, în timp ce un poliţist încearcă fără succes să-i oprească pe aceştia. Purtătorul de cuvânt al sectei a acuzat poliţia de neglijenţă şi incompetenţă, aceasta fiind avertizată cu câteva zile înainte că un asemenea atac ar fi posibil. De asemenea, diverse organizaţii pentru drepturile omului au criticat atitudinea guvernului indonezian, acuzându-l că închide ochii în faţa atacurilor extremiştilor religioşi împotriva minorităţilor. Preşedintele Susilo Bambang Yudhoyono a ordonat poliţiei o anchetă completă, cerând ca atacatorii "să fie prinşi şi, la nevoie, târâţi în faţa justiţie

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma. Următoarea adversară, Madison Keys

News.ro acum 46 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. UPDATE - În faza următoare, Sorana

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 5 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°