Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Chiria la garsonieră, plătită cu bani din joburi sezoniere

Publicat in Adevarul, joi 1 octombrie 2009 ·

Mulţi studenţi şi elevi din oraş au muncit peste hotare ca să strângă bani de şcoală

Adolescenţii povestesc că au reuşit să strângă câteva mii de euro din care şi-au cumpărat haine, au plătit taxele de studiu şi au pus deoparte pentru chiria la cămin sau apartament.

Zeci de elevi sau studenţi suceveni au ales să-şi sacrifice vacanţa de vară ca să facă rost de banii necesari în următorul an universitar sau şcolar. Lunile iulie, august şi septembrie sunt prielnice pentru agricultură, astfel că mulţi producători din Germania, Spania şi Anglia au ofertat sute de slujbe sezonierilor dispuşi să muncească, inclusiv celor din România.

Au ales munca în hală

Tinerii suceveni s-au înscris la firmele de recrutare a forţei de muncă încă din lunile martie şi aprilie şi au aşteptat să fie solicitaţi. Majoritatea şi-au exprimat opţiunea de a lucra în halele pentru ambalarea salatei, a ridichilor, morcovilor sau cepei, încercând astfel să se ferească de expunerea prelungită la soarele arzător al verii.

Angajatorii europeni i-au plătit pe studenţii suceveni cu maximum patru euro pe oră. „În funcţie de comanda pe care o avea fiecare hală, făceam mai multe sau mai puţine ore. De regulă, fetele fac munca mai uşoară, comparativ cu băieţii. Noi împachetam legumele în caserole sau în pungi, iar băieţii cărau lăzi şi făceau paleţi“, a spus eleva Larisa Dascălu.

Ture de peste 24 de ore

Tânăra spune că de multe ori a lucrat în ture ce depăşeau 24 de ore. În tot acest interval a primit doar o pauză de o oră la prânz şi una de jumătate de oră seara. Majoritatea adolescenţilor suceveni au rezistat turelor epuizante cu un meniu „de vară“: câte un energizant şi o cafea tare în pauza de vară. Cu toate lipsurile, cei care au plecat să facă bani în străinătate s-au întors mulţumiţi acasă.

„Am câştigat 1.600 de euro înt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 59 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°