Vinurile autohtone vor fi clasificate după calitate, iar la producerea lor se vor utiliza tehnologii conforme cu standardele europene. Aceasta prevede un proiect de amendare a Legii viei şi vinului.
Crearea unui nou mecanism de finanţare pentru dezvoltarea sectorului, a unui Oficiu Naţional al Viei şi Vinului, responsabil de promovarea vinurilor moldoveneşti, şi clasificarea lor după calitate sunt doar câteva dintre schimbările pe care le va aduce iniţiativa legislativă. Modificările se regăsesc în proiectul de amendare a Legii viei şi vinului, care au fost aprobate anterior de Guvern şi se află în Parlament.
„Dacă până acum sectorul vitivinicol era unul pe care-l storceau guvernanţii, noi ne-am propus să-l ajutăm ca să se autoguverneze şi să se promoveze. Legea s-a blocat în Parlament, dar sperăm să treacă în toamnă. Ea este făcută pentru a ne alinia la sistemul european şi a altor ţări precum Argentina sau Australia, care au reuşit să depăşească ţările cu tradiţii ca Franţa sau Italia", explică Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii.
Gheorghe Arpentin, preşedintele Uniunii Oenologilor din Moldova, susţine că punerea în practică a unui nou sistem de administrare a ramurii îi va responsabiliza pe producători. „Sectorul privat şi statul vor finanţa ramura vitivinicolă în proporţie egală de 50 la 50. Acest fond va fi un suport financiar pentru implementarea reformelor şi modernizarea fabricilor. Se va face o selecţie strictă a producătorilor, iar controlul va fi unul intern", susţine Gheorghe Arpentin.
De asemenea, potrivit specialistului, iniţiativa legislativă prevede şi clasificarea vinurilor după calitate, tocmai pentru a clarifica oferta pentru consumatori. „Până acum nu ştiam ce vindem. Oferta vinurilor din Moldova va fi de tip piramidă: în vârf vor fi vinurile cu indicaţii geografice, vor urma vinurile de soi şi la bază vor fi cele de masă