"A fi om e o drama; a fi evreu e o drama in plus" (Emil Cioran) Termenul de „evreu" vine de la „Eber", stranepot al lui Noe, si se poate talmaci prin „nomad" sau „comerciant". Cum spunea Jacques Attali (Evreii, lumea si banii, Bucuresti, Univers, 2010), evreii sunt „un popor de calauze, impunand ordinea banului". Cea mai buna forma de bogatie este aurul, iar cea mai proasta - pamantul. Dar singura adevarata bogatie, potrivit scripturilor iudaice, este viata. Pretul e asemeni unui cuvant: trebuie sa fie just, in timp ce proprietatea asupra lucrurilor nu e niciodata absoluta, iar cea privata nu e sacra. Faptul ca dorinta naste suferinta, inclusiv saracie, nu o spune numai budismul, o spune si iudaismul, exprimarea aparand ca atare inclusiv in scrierile vetero-testamentare. Timpul este un mijloc ce ni s-a dat pentru a trai o viata, sau mai multe, in care sa incercam recuperarea altitudinii spirituale la care am fost creati si nu pentru a-l irosi pandind-o pe vecina de la sapte. Preocuparile spirituale si exigentele morale trebuie sa prevaleze fata de cele materiale. Cain in ebraica inseamna „a dobandi" (lucruri materiale) sau „a invidia" si stim bine schisma care s-a produs odata cu uciderea lui Abel si calea pe care omenirea a fost abatuta si care este o cale a pierzaniei. Poate ca de aceea mai e nevoie din cand in cand de cate un „potop" purificator si reintemeietor. Astazi, se apropie din nou, cu necesitate. In limba ebraica nu exista verbul „a avea". Totusi, in Facerea (13.2), Dumnezeu ii porunceste lui Avraam sa fie bogat pentru a-L sluji. Exista in schimb verbul „a fi" (yech), care desemneaza si relatia „celui care este cu obiectele, acestea facand cumva parte din el. Altfel spus, posesorul si lucrurile posedate sunt totuna, astfel incat obiectele traiesc si ele viata posesorului lor, de aceea o pierdere poate deveni dramatica. Pot sa inteleg asta amintindu-mi cum