Necazul cel mare al românilor de azi nu este nicidecum lipsa banilor. Sărăcia poate fi curată şi înălţătoare, mai ales dacă are drept cauză o conjunctură istorică.
Neajunsul suprem, resimţit de majoritatea românilor, este mizeria în care îi obligă să se complacă o coaliţie a nulităţilor cum rar s-a văzut în acest spaţiu geografic. Este vorba de o mizerie materială dublată de una morală, prima avându-şi obârşia în cea de-a doua.
Oamenii gândesc simplu: „La ce bun să muncesc cum se cuvine, să-mi respect vecinul, să-mi văd lungul nasului, când sunt luat de fraier, la fiecare pas?" Să fim sinceri - nu am fost şi nu vom fi o naţiune de semizei, imună la influenţe negative şi oricând dispusă la sacrificii personale în numele binelui colectiv.
Întâi trebuie să ne fie nouă cât de cât OK pentru a le oferi ceva şi celorlalţi. De aceea „teoria" românilor „de succes" ai momentului este falimentară pe termen lung. Nu-ţi va fi bine niciodată, oricât de mulţi bani ai avea, dacă oamenilor din jurul tău le merge rău. Îndobitocirea celui aflat în nevoi nu-ţi asigură liniştea şi bunăstarea. Ba dimpotrivă, îţi grăbeşte sfârşitul. Asta n-a înţeles aşa-zisa clasă politică românească ai cărei exponenţi au început să controleze perfid fiecare cotlon al vieţii publice, într-un soi de dictatură a prostirii pe faţă.
Credeţi că mizeriile pe care le vizionaţi, în ultima vreme, la posturile de televiziune, sub formă de „showuri mondene", nu au legătură cu politicul? Sau că distrugerea deliberată a presei scrise, prin deprofesionalizare şi aservire, n-a fost ticluită de mânuţe dibace ieşite din spatele „cortinei"?
Suntem în plină campanie electorală şi totul este de vânzare. Nu mai vorbim de conştiinţe pentru că ele sunt relative într-o ţară în care „foamea de bani" aspiră orice îi stă în cale.
Nulităţile care căpuşează statul român simt că se pot folosi una de a
