"Un singur Cuvint a rostit Dumnezeu, pe Fiul Sau, si pe acesta-L rosteste mereu, in tacerea vesnica..." (Sf. Ioan al Crucii) In principiu, Dumnezeu creeaza continuu din preaplinul iubirii sale. Cind El a spus "Sa fie lumina!", ea aparu ca o manifestare a iubirii divine. Dumnezeu este iubire, iar a vietui in Dumnezeu inseamna sa respiri iubire, sa traiesti pe raza ta sau pe planeta ta micuta, daruind vietii efluvii de iubire. Iubirea este eterna, iar eternitatea este iubire in forma pura. Istoria umana a inceput cu indepartarea de iubirea-viata divina. Istoria este proteiforma. Schimbarea la fata de pe muntele Tabor a insemnat iesirea din istorie si intrarea in Lumea de Sus alaturi de Moise si Ilie. Jos, la poale, am creat o bucla de realitate in care ne jucam de-a sentimentele si de-a ideile si care nu e decit o iluzie din perspectiva adevaratei realitati. Privit de sus, nu exista decit realitatea Constiintei iubitoare. Toate cimpurile istorice de realitate impermanenta sint produse ale viziunii profane. La acest inceput de mileniu, stiinta pare sa nu mai aiba nevoie de astfel de viziuni, teorii si abstractiuni. Ea se deschide mereu spre alte realitati (integrind notiunile de vid, atemporalitate si antimaterie). Pierde probabilitati si certitudini pe drumul spre Realitate, ca stare alternativa, o stare de expansiune a constiintei, care sa permita perceperea divinului si trairea vietii adevarate. Astfel, grauntele de rationalitate produs se face tot mai mic in fata cunoasterii intuitive. Stiinta reincepe sa vada cimpurile cu flori. intelepciunea, puterea si frumusetea, cunoasterea vietii eterne nu pot decurge decit din iubirea de Dumnezeu. Ziua incepe cu rugaciunea de multumire in iubire si se termina in slava cu rugaciunea de slavire. E viata intre cele doua rugaciuni, viata deplina, alba si neagra, zi si noapte, cu bucurie trecind. Trecind pe strada Alba, pe linga B