Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A vrut să se arunce de pe Casa Tineretului

Publicat in Adevarul, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Un bărbat de 21 de ani, din Paşcani, s-a urcat ieri pe Casa Tineretului din Giurgiu şi a ameninţat că se va arunca în gol de la circa şapte metri.

Martorii, respectiv muncitorii care acţionează pe o stradă din zonă, au spus astăzi, pentru „Adevărul de Seară”, că tânărul era supărat întrucât socrii lui, din Frăteşti, judeţ Giurgiu, nu-i dau voie să-şi ia copilul. Oamenii mai zic că soţia lui Florin C., este plecată la muncă în străinătate, sau cel puţin aşa susţine bărbatul.

Unul dintre cei care a văzut tot ce s-a întâmplat, Petre Copoiu, povesteşte că Florin i-a salutat, a urcat treptele clădirii neterminate, şi, ajuns la etajul II, a început să strige la ei că se omoară. El îi ruga pe muncitori să sune la Poliţie.

„ Striga la noi să sunăm la 112 şi ne zicea că vrea să îşi dea şi foc. Avea o sticlă cu benzină la el. S-a dezbrăcat la bustul gol şi ne tot ameninţa că se aruncă. Până la urmă, a sunat singur la Poliţie”, afirma Petre Copoiu.

Salvatorii lui, doi jandarmi Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Giurgiu, locotenent Nicoleta Pârvu, declară pentru „Adevărul de Seară” că cei care l-au convins pe Florin să coboare, au fost doi jandarmi care au descoperit un bărbat deprimat.

„ Jandarmii au urcat până la tânărul care ameninţa că se aruncă de pe clădire, şi au încercat să-l liniştească. În cele din urmă l-au determinat să renunţe la gândurile sinucigaşe”. Pe de altă parte, muncitorii au spus că Florin le-a cerut poliţiştilor să sune la Frăteşti, ca oamenii legii de acolo să îi determine pe socrii săi să-l lase să-şi vadă copilul.

Reprezentanţii Poliţiei Giurgiu spun că bărbatul a fost dus la Poliţia Municipală, unde a fost amendat cu 200 lei, conform Legii 61.

Casa Tineretului este recunoscută de giurgiuveni prin prisma faptului că de pe clădire s-au aruncat şi au murit doi tineri, o fată de 14 ani în 2008, şi un băiat de 16

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum 23 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 39 minute
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 3 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum o ora
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°