Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un piţiponc la volan sau Lecţii de bună-purtare în trafic

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

Buuun. Ai ieşit din scara blocului. Ai făcut foarte bine până aici. Ti-ai deschis maşina încă de pe ultima treaptă a scării. Extraordinar! Dar ştii ce să faci mai departe? Hmmm. Mă îndoiesc. Urcă-te în maşină, fixează-ţi oglinda retrovizoare şi scoate-ţi, odată, ochelarii ăia de soare, bengoşi, de poliţist american. Asta e, frate! Parcă e altceva, deja. Demarează în trombă, făcând cât mai mult scandal, direct dintr-a patra. Bag-o tare, frate, să se-audă, că doar nu eşti fătălău!

Arăţi extraordinar, te simţi extraordinar, hai, bagă o frână, că tre’ să faci dreapta pe strada asta cu sens interzis. Ai înţeles? Ai înţeles o laie, eşti un fraier, frate, să ştii de la mine! Şi dă muzica aia mai tare, să se ştie c-a venit şefu-n trafic, ce mama mă-sii, că doar d-aia ai ochelari de soare pe tine. A-ndrăznit unu’ să te depăşească? Ha! Arată-i tu lui la următorul semafor! Scuipă-l şi înjură-l de mamă, de tată şi de tot neamul până la a cincea spiţă. Sau speţă, ce-o fi aia. Nuuuuu! Nu pe geam, fraiere, lasă geamu’ jos ca să se ducă scuipatu’, aşa, băi, eşti varză, să mor io! Sterge şi tu cu mâneca acuma, ce să faci dacă eşti tâmpit, eşti tâmpit şi gata! Ai înjurat? E bine, acuma porneşte repede, înainte să se facă roşu, fă slalom printre cretinii ăştia de pe trecerea de pietoni, înjur-o p-aia care s-a proptit cu căruciorul în bordură, că nu mai face Negoiţă trotuaru’ ăla odată fi-i-ar primăria să-i fie!

 

 Bătaie şi femei,/ Pentru toţi băieţii mei

Hai, că te descurci binişor. Te-a şicanat unul în trafic? Nu-l lăsa pe nesimţit! Treci cu maşina milimetric pe lângă el şi uită-te la el pe ritm de „ma-ma-mamaia”, arată-i degetul mijlociu şi mai trage-i două înjurături. Eventual, taie-i calea nesimţitului şi dă-te jos să-l iei la şuturi, că asta merită porcu’. Vezi, apropo de asta, să ai mereu în maşină o bâtă de base-ball. O găseşti la mag

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 17 minute
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 15 minute
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 43 minute
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Mediafax acum 52 minute
Aproape 470.000 de persoane şi-au obţinut cazierul judiciar on-line, de la implementarea acestui serviciu pe platforma MAI, la începutul lunii februarie 2023. De asemenea, au fost înregistrate peste 365.000 de accesări în cazul celor care au fost in

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Burduja cere investigații privind licitația pentru mentenanța Arenei Naționale. Va sesiza organele de anchetă penală şi Curtea de Conturi

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, contestă contractul de mentenanţă al PMB pentru Arena Naţională şi amenință că va sesiza organele de anchetă penală şi Curtea de Conturi.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°