Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cade imperiul Coseli

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 16 ianuarie 2009 ·

Ioan Budeanu• Una dintre societatile comerciale din topul firmelor iesene, Coseli SA, se afla la un pas de insolventa, pentru 2,5 milioane Euro • Banii sunt ceruti de copiii unui fost actionar, care detin 25 la suta din firma

Una dintre firmele din topul firmelor iesene, Coseli SA, se afla la un pas de insolventa. Culmea, deschiderea procedurii de insolventa a fost ceruta de copiii unui fost asociat al societatii comerciale, respectiv Cristina Oana, totodata fost director de marketing si vanzari pana la inceputul acestui an, si Dan Valentin Oana.

Cei doi, care detin circa 25 la suta din pachetul de actiuni, au cerut plata a circa 2,5 milioane Euro, bani care trebuiau sa le intre in buzunar de pe urma platii dividendelor pentru anii 2006 si 2007. Vestea a starnit discutii si in randul angajatilor, care sub influenta crizei financiare, doresc sa stie daca li se va pune in pericol locul de munca. Primul pas spre insolventa a fost facut in cursul zilei de ieri, cand magistratii de la judecatorul sindic au acordat un nou termen pentru acest caz. Desi cei doi declara ca nu au primit ceea ce li se cuvine de drept, avocatul firmei Coseli alaturi de patronul acesteia sustin ca in conturile acestora au intrat o buna parte din bani, iar in momentul in care se vor prezenta la sediul Coseli, isi vor lua si ceilalti bani, desi acest lucru ar putea sa afecteze afacerea.

"Noi putem demonstra ca s-au dat banii pentru 2006, iar pentru 2007 ii asteptam sa ii ridice banii de la firma. E ca in legile lui Murphy: cand ceva merge bine sau chiar foarte bine, se gaseste cineva sa faca in asa fel ca acel lucru sa nu mai mearga. Este, totusi, o perioada nefasta si facem fata cu greu crizei financiare. Cum sa dai bani daca firma trebuie sa mearga bine? Eu, ca om, nu pot sa inteleg asa ceva. Ei au firme paralele, iar Cristina Oana a lucrat ca director d

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 2 ore
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 29 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat sunt nemulţumiţi de propunerea creşterii salariilor cu 10%, în două tranşe / Ei cer Guvernului majorarea cu 20% a salariilor

News.ro acum o ora
Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat şi a personalului contractual din cele două Camere ale Parlamentului îşi exprimă dezacordul faţă de propunerea Guvernului de a majora salariile doar cu 10% în două tranşe. „Opinia

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 6 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 2 ore
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°