Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că a elaborat un act normativ care impune înregistrarea la organele fiscale a contractelor încheiate de persoanele fizice sau juridice române cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente, pentru prestările efective de servicii pe teritoriul României.
Prin acest proiect de ordin se propune ca, în vederea înregistrării contractelor încheiate cu persoane juridice străine sau fizice nerezidente pe teritoriul României, prestatoare de servicii de natura activităţilor de lucrări de construcţii, montaj, supraveghere, consultanţă, asistenţă tehnică şi orice alte activităţi, atât persoanele juridice române, cât şi persoanele fizice rezidente, precum şi sediile permanente din România aparţinând persoanelor juridice străine, să furnizeze organului fiscal competent date privind contractul/documentul care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României, încheiat cu persoana fizică sau juridică nerezidentă, cum ar fi părţile contractante, obiectul contractului/documentului care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României, data începerii activităţii, perioada pentru care se desfăşoară activitatea, data încheierii contractelor sau data emiterii oricăror documente între părţi, precum şi unele date suplimentare necesare pentru identificarea potenţialelor sedii permanente, referitoare la locul unde se desfăşoară activitatea. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că a elaborat un act normativ care impune înregistrarea la organele fiscale a contractelor încheiate de persoanele fizice sau juridice române cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente, pentru prestările efective de servicii pe teritoriul României.
Prin acest proiect de ordin se propune ca, în vederea înregistrării contractelor încheiate cu persoane juridice străine