Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Mai mulţi elevi vor intra la închisoare

Publicat in Adevarul, joi 25 noiembrie 2010 ·

Programul „O zi în penitenciar“ oferă posibilitatea copiilor să experimenteze viaţa de după gratii. Adolescenţii vor fi încătuşaţi, amprentaţi şi fotografiaţi.

Proiectul „O zi în penitenciar“ este finanţat din fonduri europene şi îşi propune sensibilizarea tinerilor şi prevenirea delicvenţei. Primul liceu care a răspuns acestui mod inedit de conştientizare a tinerilor asupra urmărilor grave pe care le pot avea faptele lor, a fost Grupul Şcolar A. I. Cuza. Interes crescut Opt liceeni vor intra pe 2 decembrie la puşcărie pentru o zi. „Când au auzit de acest program, mai bine de 100 de elevi din liceu au dorit să vină, însă nu putem aduce decât opt“, spune profesorul Valeria Socol. Şi alte şcoli şi-au manifestat interesul pentru acest program şi promit că vor veni cu mai multe grupuri de adolescenţi pentru a vedea în detaliu ce înseamnă viaţa după gratii. „ Acum, că ne-am lămurit cum stau lucrurile, este cert că vom participa şi noi. Este o idee inedită şi ne este foarte benefică“, spune Dumitri Cioboată, directorul Liceului de Arte Ionel Perlea. La acest program, s-a înscris şi Şcoala numărul 4 din Slobozia, care are o colaborare mai veche cu Penitenciarul. „Noi avem o secţie aici, la puşcărie, şi avem profesori care predau lecţii deţinuţilor care vor să-şi completeze studiile după gratii. Cu siguranţă, vom aduce şi o grupă de elevi“, spune directorul Caliopi Iordache.

Penitenciarul a mai organizat astfel de vizite, însă nu la un nivel atât de avansat. „Au mai venit şcoli care au vizitat penitenciarul şi avem şi ziua porţilor deschise, când publicul poate vizita puşcăria, însă de această dată se vor urma procedurile standard aplicate în cazul unui condamnat“, explică Gabriel Rusu, directorul adjunct al Penitenciarului Slobozia.

Acesta mai spune că acest program continuă deschiderea penitenciarului faţă de comunitate şi vizează reabilitarea persoanel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 41 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°