Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veniturile demnitarilor, sub lupa Comisiei Naţionale de Integritate

Publicat in Adevarul, marți 2 aprilie 2013 ·

Jumătate din miniştri şi câţiva judecători şi-au declarat veniturile acumulate în 2012. Declaraţiile lor vor ajunge la CNI, care le va verifica şi actualiza pe pagina web. Cei care au uitat să-şi treacă toate averile riscă dosare penal, spune şeful Comisiei

Pe 31 martie a expirat termenul de depunere a declaraţiilor pe venit. Chiar dacă legislaţia s-a modificat şi nu mai prevede obligativitatea ca mai-marii ţării să-şi facă publice averile până în această zi, unii demnitari şi magistraţi şi-au scos la vedere veniturile acumulate în 2012.

Ieri, rând pe rând, opt miniştri şi-au făcut publice declaraţiile pe venit, pe site-ul instituţiilor pe care le conduc. Cel mai harnic a fost ministrul Economiei Valeriu Lazăr, care a declarat un salariu de 136.536 de lei. Acesta a mai primit un onorariu de 3.544 lei, în calitate de membru al Comisiei de Licenţă.

În acelaşi timp, familia Lazăr deţine un teren de 1.600 de mp, repartizat de Consiliul local Mingir, pentru construcţia unei case, mai are un lot intravilan de 4.056 mp, achiziţionat în 2006, în valoare de 408.225 lei, o casă de locuit în Chişinău, estimată la aproape 2 milioane de lei şi o maşină Renault, fabricată în 1996.

NEGRUŢA ŞI LEANCĂ ŞI-AU VÂNDUT MAŞINILE

Veaceslav Negruţa, ministrul Finanţelor, a declarat un venit de 128.601 lei din salariu. Oficialul a mai avut un onorariu de 841 lei, în calitate de membru al Comisiei de examinare la ASEM. Alţi 41.600 de lei au venit din înstrăinarea automobilului. Soţia ministrului a avut o leafă mai mare, acumulând un venit de peste 154.000 de lei.

În acelaşi timp, familia Negruţa are un apartament de 54,2 mp, în valoare de 286.407 lei, şi o casă de locuit în Truşeni, în valoare de 969.857 lei. Un autoturism din 1997, procurat în 2006 şi a cărui valoare este de 52.000 lei. Totodată, Veaceslav Negruţa a contratat în 2010 un credit de 600.000 le

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 2 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 30 minute
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Antony Blinken a vizitat punctul de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, de la Kerem Shalom VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a fost miercuri, 1mai, la Kerem Shalom, unul din punctele de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters. Blinken a putut vedea 10 camioane aşteptând să int

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 3 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 5 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

15°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°