Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV O femeie manager blochează conturile Fiscului pentru 8.000 de euro după ce a fost hărţuită degeaba de stat

Publicat in Adevarul, joi 3 martie 2011 ·

Fiscul din Timişoara este executat silit şi riscă popriri pe conturi pentru că a făcut aiurea plângeri penale. Juriştii Finanţelor Publice au adus instituţia în executare silită pentru peste 8.000 de euro. Judecătoria Timişoara va decide săptămâna viitoare dacă este cazul să fie blocate conturile Finanţelor.

Fiscul a ajuns în situaţia să fie dator cu peste 8.000 de euro din cauza unei practici de care juriştii instituţiei au abuzat. Este vorba de reclamarea fără discernământ, la Parchet, a administratorilor firmelor care nu virează imediat în conturile statului sumele reţinute de la angajaţi ca impozite pe salarii.

Zeci de administratori sau directori de firme au fost tracasaţi cu drumuri la Parchet, pentru că juriştii Fiscului le-au depus plângeri penale fără discernământ. Printre cei aflaţi în situaţia aceasta sunt şi persoane publice din Timişoara, foarte cunoscute în oraş. Practica, folosită de Administraţia Finanţelor Publice Timişoara de ani de zile, este acum aruncată în aer după ce una dintre persoanele tracasate la Parchet a găsit o cale să pună statul la plată pentru acest abuz.

Este vorba de e femeie manager de la o mare companie multinaţională cu sediul central în Bucureşti. În anul 2002, femeia care a ajut curaj să se ia cu Fiscul la trântă şi a pus statul la plată a fost administrator al unei firme din Timişoara. În anul 2008 s-a trezit cu o citaţie la Parchet, pentru o plângere penală depusă de Fisc. Managerul s-a judecat cu Fiscul şi la finele anului trecut a obţinut o sentinţă judecătorească definitivă prin care i se acordă 5.000 de euro cheltuieli de judecată. În ianuarie 2011 costurile puse în seama Fiscului pentru plângerea penală inutilă au crescut la peste 8.000 de euro pentru că s-au adăugat alte cheltuieli de judecată şi cele pentru executarea silită.

Citeşte detalii despre situaţia fără precedent în care a ajuns Fiscul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

Un imigrant bolnav de cancer a câștigat marele premiu la loteria din SUA, de peste 1 miliard de dolari VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un imigrant din Laos, Cheng ”Charlie” Saephan, soția lui și o prietenă au câștigat marele premiu de 1,3 miliarde de dolari la loteria americană Powerball, potrivit Sky News. Saephan, tatăl a doi copii, se luptă de opt ani cu cancerul. Bărbatul care

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum 45 minute
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Atac cu sabie de samurai la Londra. Primele informații despre victime VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat la Hainault, în estul Londrei, după ce a atacat trecători cu o sabie şi rănit mai multe persoane, anunţă marţi, 30 aprilie Poliţia din cartierul londonez Redbridge, relatează AFP. Poliţia precizează în

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum o ora
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°