Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO O tânără din Swaziland cere azil „erotic“ în Marea Britanie

Publicat in Adevarul, duminică 19 mai 2013 ·

O tânără din Swaziland a solicitant de azil în Marea Britanie după ce a respins avansurile poliamoroase ale regelui Mswati al III-lea şi a refuzat să se alăture haremul lui de 13 neveste.

Tintswalo Ngobeni, în vârstă de 22, a fugit în Anglia, pe când era încă adolescentă, după ce a atras atenţia a excentricului monarh din Swaziland, cunoscut pentru stilul său de viaţă luxos şi pentru cruzimile sale.

Regele Mswati al III.lea, în vârtă de 45 de ani, îşi alege în fiecare an câte o nouă mirească dntre tinerele ţării. Tintswalo Ngobeni, care acum locuieşte în Birmingham, avea doar 15 ani când regele i-a făcut avansuri amoroase, după ce a văzut-o la palatul celei de-a patra soţii a sa.

Tânăra povesteşte pentru „Daily Mail“ că a fost „îngrozită“când a aflat de intenţiile monarhului de a se căsători cu ea. „A început să mă sune la internatul şcolii, m-ar întrebat dacă vreau să fiu parte a familiei regale. Am păstrat tăcerea cu privire la temerile mele, dar am ştiut că nu vreau să mă căsătoresc cu el.

„Soţiile lui sunt închise în palatele lor, păzite de gărzi de corp şi nu pot merge nicăieri fără permisiunea regelui. Singura ieşire este o dată pe an, când pot merge, însoţite, la cumpărături în America“, mai spune Tintswalo Ngobeni.

Tânăra a fost nevoiăt să abandoneze un stil de viaţă confortabil într-o şcoală-internat privată, alături de mătuşa ei, care era şi tutorele ei şi care i-a aranjat fuga în Anglia pentru a se alătura mama sale care a ajuns la Birmingham cu cinci ani în urmă, după ce a fugit de un soţ abuziv.

Tintswalo Ngobeni.a aflat că regele ar fi trimis oameni după ea în Marea Britanie, şi spune că dacă s-ar întoarce riscă foarte mult deoarece în ţara ei cei care se împotrivesc toanelor regelui sunt torturaţi, bătuţi sau ucişi. Acum ea trăieşte cu spaimă ca nu cumva cererea ei de azil po

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 59 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 56 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum 2 ore
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum o ora
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE

Mediafax acum 25 minute
„Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în mas

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°