Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Heraclit şi planeta mediocrilor

Publicat in Bursa, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

De la faimoasa formulare a lui Heraclit "panta rhei", cu varianta poetică "nu poţi călca de două ori în aceeaşi undă a rîului", puţine propoziţii cu miez filosofic s-au confundat mai uşor cu banalitatea. În ciuda evidenţei, însă, schimbarea continuă să ne ia prin surprindere, cam des şi cam tot aşa cum, în fiecare an, adevărul universal al propoziţiei "iarna nu-i ca vara" surprinde mereu nepregătite autorităţile noas¬tre responsabile de starea drumurilor şi a transporturilor! Politicienii ţin toată ziua discursuri despre schimbare, ba se şi împăunează cu atributul de "manageri" ai ei; în fapt, nu fac altceva decît să confirme regula, şi nu din postura de excepţie!

Cînd lumea a încheiat ciclul de 50 de ani al războiului rece, ideea unei viitoare confruntări franco-germane părea mai inadecvată, zăludă şi ridicolă decît cea a călătoriilor umane, interstelare, în timpul vieţii noastre. (Suntem la stadiul la care nu e unanim acceptat nici măcar faptul că Neil Armstrong a pus piciorul pe Lună; cît despre Marte, trimitem doar nişte maşinării iscoditoare!). Cum să fie război, ce fel de război şi cui ar mai putea el folosi? Jumătate de secol, este o durată suficient de lungă pentru a stabiliza şabloane şi osifica structuri de gîndire! Imaginea Europei în 1990: un tren în care vagoanele-ţări se lasă cu bunăvoinţă, înţelepciune şi ceva avantaje, conduse de "locomotiva" franco-germană! Gara finală: Statele Unite ale Europei! Ce impact ar putea să aibă încheierea războiului rece asupra mîndrei garnituri? Unul benefic! Adică, două! Pe de o parte, noi vagoane, din zona central şi sud-est europeană, vor fi ataşate garniturii, sporindu-i greutatea geo-politică, iar pe de altă parte, trenul secolului XX va deveni TGV-ul secolului XXI! O imagine mirabilă, fără competiţie! Ce s-a întîmplat, de fapt, e... ca în bancul cu "rachetele nucleare şi maşina de cusut", ... cu totul şi cu t

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 5 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°