Reţeaua de magazine Dedeman, cel mai expansiv retailer de bricolaj în criză, va deschide în acest an sau la începutul lui 2011 o unitate în Reşiţa, acesta fiind al treilea oraş din vestul ţării aflat pe lista companiei, după Timişoara şi Arad.
Retailerul cu sediul central în Bacău, care a avut ca punct de pornire estul ţării, şi-a concentrat expansiunea în vest în acest an, primele două proiecte din regiune fiind finalizate în Arad şi Timişoara, în urma unor investiţii de circa 30 mil. euro.
Compania a demarat recrutările pentru a treia locaţie din regiune, Reşiţa, reprezentanţii reţelei confirmând faptul că aceasta va fi următoarea deschidere Dedeman, fără a preciza însă data inaugurării. Pe lista oraşelor vizate pentru extindere se află şi Oradea, precum şi oraşe mari din Transilvania - Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Miercurea-Ciuc, potrivit datelor comunicate de Dedeman.
Vestul şi centrul ţării ar putea fi cele mai profitabile regiuni pentru expansiunea retailerilor de bricolaj, ţinând cont de veniturile populaţiei peste media ţării şi de potenţialul turistic al zonelor montane.
Planurile de expansiune ale Dedeman anunţate pentru 2010 vizau 4 inaugurări de magazine, acestea fiind deja realizate la finalul lunii iulie. Reţeaua numără în prezent 20 de unităţi operaţionale.
Fraţii Pavăl din Bacău, proprietarii Dedeman, vor să ducă reţeaua de magazine la afaceri de 1.230 mil. lei (290 mil. euro) în acest an, faţă de 1.067 mil. lei (252 mil. euro) în 2009, ceea ce ar putea propulsa pentru prima dată o companie cu capital românesc pe prima poziţie în retailul de bricolaj.
Pariul pe expansiune a adus Dedeman anul trecut foarte aproape de Praktiker - liderul pieţei de profil încă din 2002 - ca nivel al afacerilor, diferenţa între cele două companii fiind de doar
5 mil. euro.
Cu 4 unităţi noi, dintre care două în Capit