Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Totul despre Şahtior Doneţk (SONDAJ)

Publicat in Adevarul, marți 28 iulie 2009 · ·

Ucrainienii de la Şahtior Doneţk sunt siguri că vor trece fără probleme de „Poli” Timişoara în turul III preliminar al Ligii Campionilor. Echipa antrenată de Mircea Lucescu priveşte cu optimism „dubla” cu timişorenii. Tragerea la sorţi pentru turul al III-lea preliminar al Ligii Campionilor a fost privită cu optimism la Doneţk. Chiar dacă sunt reţinuţi în declaraţii, Răzvan Raţ şi colegii săi consideră că „Poli” Timişoara este un adversar accesibil.

După ce a câştigat cea de-a doua competiţie europeană intercluburi, Cupa UEFA, principala preocupare a finanţatorului Rinat Ahmetov este să păstreze formula de echipă care a câştigat trofeul. Lucru deloc uşor, pentru că unul dintre cele mai mari cluburi din lume, FC Barcelona, se interesează de doi dintre jucătorii de bază ai lui Şahtior, croatul Dario Srna şi tânărul Dmitriy Chigrinskiy.

Ucrainienii au refuzat iniţial oferta de 30 de milioane de euro pentru ambii jucători, însă Barcelona insistă pentru Chigrinskiy, un fundaş în vârstă de 22 de ani, pentru care oferă 20 de milioane. Însuşi preşedintele Barcelonei, Juan Laporta, s-a deplasat la Doneţk pentru a discuta cu Ahmetov şi Lucescu, însă până acum n-a reuşit să-i convingă.

Transferuri puţine

Cei de la Şahtior au fost foarte activi pe piaţa internă a transferurilor, însă mai mult din punctul de vedere al plecărilor. Fedetsky şi Kajanov au fost cedaţi la Karpaty Lviv, în schimbul mijlocaşului dreapta Vasyl Kobin. Şahtior a şi făcut bani, Dipro Dnipropetrovsk plătind 5,5 milioane de euro, record pentru un transfer intern în Ucraina, pentru Yevhen Seleznov, un mijlocaş defensiv. Tot la Dnipro ar putea ajunge şi atacantul mexican Neri Castillo.

Cel mai important transfer al echipei din Doneţk este de fapt o revenire. Julius Aghahowa va juca din nou pentru Şahtior, după câteva experienţe nereuşite în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 39 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Ambalajele "lipsite de etică" ale alimentelor nesănătoase manipulează copiii pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport

News.ro acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort "lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport, scrie The Guardian

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 48 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 48 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°