Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV EVZ. JAFUL SECOLULUI. Omul lui Radu Mazăre a pus la cale furtul pavilionului maritim naţional!

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 21 februarie 2013 ·

Apropiaţii edilului de Constanţa vor să dea lovitura într-o afacere de milioane de euro. Au înstrăinat drapelul maritim naţional unor nemţi! Marţi, prietenul lui Mazăre, Valentin Preda, a fost reţinut de DNA şi demis de premierul Victor Ponta din funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Dacă propunerea de modifi care Transporturilor a legii va trece de Camera Deputaților, vom pierde custodia pavilionului maritim pentru 30 de ani

Sub pavilionul naţional românesc mai sunt înregistrate la Autoritatea Navală Română (ANR) mai puţin de zece vapoare! Armatorii români preferă să-şi exploateze navele sub pavilioane de complezenţă de gen: Liberia, Malta, Cipru, Cambodgia sau Panama.

Avantajele sunt evidente: taxele pe care le achită statelor care le-au eliberat actele sunt insignifiante şi pot îmbarca echipaje din ţări non-UE, pe salarii de treipatru ori mai mici decât cele pe care le plătesc în cazul unui marinar, cetăţean UE! SUMARUL ARTICOLULUI EXCLUSIV EVZ. JAFUL SECOLULUI. Omul lui Radu Mazăre a pus la cale furtul pavilionului maritim naţional!Traficanţi de secreteCum şi ce pierde RomâniaCÂRTIŢELE. "Valerică", băiatul performant al lui Mazăre, luat pe sus din parcarea ministerului. A folosit secrete de stat în scop personal. Fenechiu: ”Nu a săvârșit nicio faptă ilegală”

Multe ţări europene - Danemarca, Germania, Marea Britanie, Irlanda şi altele - au realizat că nu se pot lupta cu aceste paradisuri fiscale. A apărut astfel conceptul de "al doilea pavilion naţional" care oferă condiţii favorabile de taxare şi de reduceri de taxe pentru angajarea de personal navigant european.

"Valerică" cel performant

Pentru ca România să aibă şi ea asemenea facilităţi trebuia să se modifice legislaţia şi să se organizeze o licitaţie internaţională în care să se aleagă administratorul "celui de-al doilea pavilion românesc", dar cu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 47 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 20 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 18 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°