Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Timișoara, pusă pe butuci! Falimentar, Marian Iancu şantajează autorităţile locale!

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Echipa de fotbal FC Timișoara are o soartă crudă. Cu toate afacerile pe butuci, Marian Iancu încearcă să forţeze mâna autorităţilor din Timişoara să bage bani în echipă, chiar dacă aceasta este în liga secundă.

„Peste două sau trei etape vom avea probleme. Nu ne vom mai prezenta la meciuri, pentru că nu mai avem bani. Ce va urma? Dezafilierea!”, a declarat Iancu la diverse radiouri şi televiziuni, băgându-i în sperieți pe numeroșii fani ai formației de pe Bega.

Vicepimarul Adrian Orza i-a dat replica lui Iancu: Timişoara s-a achitat de toate angajamentele faţă de club. “Am avut un contract cu clubul, pe trei ani, până în 2010. Am achitat toate sumele stabilite, 9 milioane de lei pe an, ultima tranşă în aprilie. Contractul urma să se rediscute, însă Poli rămânând fără licenţă”, a spus Orza.

Cere primă de două milioane de euro!

„Elefantul” încearcă să forţeze mâna edililor cu orice preţ, astfel că recent le-a propus, în scris să continue finanţarea, bazându-se pe un curent de opinie favorabil. „Propunem ca pentru anul 2011, în baza poziţionării în clasament ca vicecampioană a ţării, aşa cum va rămâne Poli Timişoara în istoria fotbalului românesc, dar luând în calcul şi lipsa licenţei, clubul să primească în total, o suma în jurul valorii de 1,8 milioane de euro”, a transmis Iancu.

Tupeul „Elefantului” nu se opreşte aici. Pentru anul viitor, el cere un premiu pentru revenirea în prima ligă. „Pentru anul 2012, condiţionat de revenirea în Liga I, propunem o premiere totală, de către autorităţile locale şi judeţene în jurul sumei de 2 milioane de euro”.

Primarul Timişoarei se opune categoric finanţării echipei Politehnica Timişoara. Edilul-șef susţine că Marian Iancu nu poate justifica folosinţa milioanelor de euro virate în conturile alb-violeţilor de la bugetul local, în anii trecuţi.

“Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu ba

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 5 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 46 minute
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum 45 minute
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum o ora
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 4 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 3 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 3 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 2 ore
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

17°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°