Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenție pe cine băgați în casă! Puteți rămâne cu buza umflată | Menajera «a curăţat» bijuteriile

Publicat in Libertatea, vineri 2 august 2013 ·

O reputată doctoriţă din Capitală s-a trezit fără bijuterii după ce menajera pe care o angajase i-a golit cutia în ca-re-şi ţinea metalele preţioase. Tânăra în vârstă de 19 ani a fost prinsă în flagrant în urmă cu două zile, după ce furase un colier de opt grame.

În decembrie anul trecut, medicul Andreia Murgu a angajat-o ca menajeră pe Patricia C., însă nu se gândea că persoana căreia îi oferise o bucată de pâine se va dovedi a fi o hoaţă pricepută. Lăsată singură în casă, fata a început, la un moment dat, să sustragă din lucrurile doctoriţei. Azi, un inel, mâine un cercel, şi tot aşa până când medicul şi-a dat seama că bijuteriile pe care obişnuia să le poarte dispar peste noapte. Şi cum în casă nu intrau străini, bănuiala a picat imediat pe cea care fusese angajată pentru a face menajul.

Fata a furat obiecte de 30.000 de lei

Astfel, în urmă cu două zile, când a venit la serviciu, doctoriţa a anunţat judiciariştii Secţiei 8. După ce şi-a terminat treaba, chiar când ieşea pe uşa casei în care lucra, Patricia a fost luată pe sus de poliţiştii din sectorul 2 şi dusă la audieri. În poşeta tinerei a fost găsit un colier de opt grame, care s-a dovedit a fi sustras din casa medicului. În urma cercetărilor poliţiştilor, s-a stabilit că menajera o jefuise timp de şapte luni pe Andreia Murgu, valoarea bunurilor sustrase ridicându-se la peste 30.000 de lei. Deşi la început nu a recunoscut, Patricia le-a mărturisit judiciariştilor Secţiei 8 că a sustras metalele preţioase pentru a face rost de bani ca să meargă, culmea, la medic, dat fiind că ar suferi de anumite afecţiuni. Sfaturi de la Poliţia Capitalei ca să nu ajungeţi victime

Dacă vreţi să angajaţi pe cineva în casă, Poliţia Capitalei vă sfătuieşte să vă informaţi despre persoana respectivă, să cereţi sfatul poliţiştilor de proximitate, să faceţi o copie de pe cartea de identitate a celui pe care îl an

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Marcel Ciolacu, despre faptul că românii vor merge cu buletinul în Turcia: Un gest deosebit

Mediafax acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a mulţumit, marţi, preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan, pentru decretul potrivit căruia românii vor putea să călătorească în Turcia doar cu buletinul. Este un gest deosebit pe care l-a făcut faţă de cetăţenii români,

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum o ora
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE

Mediafax acum 3 ore
„Moldova este prima ţară care a semnat un Parteneriat pentru Securitate şi Apărare cu UE”, a scris Borrell pe X. „Acest parteneriat va spori capacitatea de rezistenţă a ţării. El ne va permite să abordăm împreună provocările comune în materie de sec

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 2 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Marcel Ciolacu: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria

News.ro acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, marţi la Ankara, despre investiţiile importante în energie în Marea Neagră pe care le au România şi Turcia. El a spus că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în c

Rusia a început exerciţiile militare cu arme nucleare tactice la granița cu Ucraina

G4Media acum 23 minute
Armata rusă a anunţat marţi că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre un răspuns

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

14°/20°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°