În urmă cu aproape două sute de ani, oamenii obişnuiau să-şi fotografieze rudele decedate, pe care adesea le fardau sau le colorau pupilele, pentru a-şi aduce aminte mai târziu, cu drag, de chipul lor.

Imaginea post-mortem, cunoscută şi sub numele de portret memorial sau momento mori, este un tip de reprezentare fotografică apărut în epoca victoriană, ca parte a procesului de doliu. Inventarea dagherotipului, primul aparat de fotografiat, a deschis porţile clasei mijlocii din întreaga Europă, dar mai ales din Anglia, unei mode cel puţin neobişnuite. Rudele recent decedate erau îmbrăcate în cele mai bune haine şi erau aşezate în diferite poziţii pentru a fi fotografiate, relatează „Daily Mail“.

Prima fotografie post-mortem a fost făcută în anul 1837 la decesul tânărului Jedidiah Williamson, care fusese lovit de o trăsură. Unul dintre vecinii acestuia, pictorul William Sidney Mount, a creat primul portret de tip memorial sub formă de schiţă. Fotografiile post-mortem nu erau un procedeu nou, însă dagherotipia le permitea celor din clasele muncitoare, lipsiţi de ajutor financiar, să comande portrete memoriale, având ca scop evocarea amintirii celor dragi.

Primele imagini post-mortem înfăţişau chipul sau trupul mortului aşezat în sicriu. De multe ori, oamenii colorau chipul celui decedat pentru ca acesta să aibă un aspect cât mai natural. În ceea ce priveşte fotografierea copiilor, micuţii erau ilustraţi stând pe o canapea sau într-un căruţ, împreună cu jucăria favorită.

Trei copii pozează alături de fratele lor mort

Pentru a păstra o amintire a chipului fetiţei lor, doi părinţi au ales s-o fotografieze aşezată în sicriu, înconjurată de flori

Pentru a se apropia de realitate, rudele îşi fotografiau mortul în pat, cu ochii închişi, ca şi cum acesta ar dormi