Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la Diego Forlan la Căpăţână! Citeşte aici povestea INCREDIBILĂ a unui jucător din Liga 1

Publicat in Pro Sport, vineri 21 octombrie 2011 ·

În traseul său de la Anderlecht şi Europa League la Unirea Tărlungeni şi liga a treia din România Bakary Sare nu avut nevoie decât de un an. Pedepsit aspru de şefi, ivorianul a ajuns să dueleze cu Căpăţână sau Cercel. Azi a punctat golul victoriei lui CFR II în meciul cu Tărlungeni.

21 octombrie 2010. Bakary Sare (21 de ani) bifa 24 de minute în tricoul campioanei Norvegiei, Rosenborg, în meciul din deplasare cu Atletico Madrid, din grupele Europa League. Printre oponenţii săi de atunci se numărau Forlan, Simao sau Kun Aguero. Dar ce făcea Sare azi, când s-a împlinit un an de la confruntarea de pe "Vicente Calderon"?

Asuda din greu să le ţină piept aprigilor Căpăţână, Cercel sau Tatarciuc, fotbaliştii lui CS Unirea Tărlungeni, adversara lui CFR II din runda a 10-a a Ligii a III-a din România. Alături de el a jucat o altă speranţă, Kivuvu, fost căpitan al naţionalei de tineret a Olandei, iar de pe bancă îi urmărea Maftei, fost campion al României cu Rapid. Trei elemente de "culoare" ale unui meci jucat pe o ploaie mocănească, într-un peisaj anemic, de toamnă bacoviană.

Fost "ceferist" la Tărlungeni

Paradoxal însă, "culoarea" s-a regăsit pe tricourile portocalii, cu iz electoral, ale celor de la Tărlungeni, antrenaţi de fostul fundaş al CFR-ului, braşoveanul Laszlo Balint. Ploaia îndărătnică i-a spălăcit vişiniul tricoului lui Sare, i-a pulverizat clasa şi pasele de efect. Indicaţiile africanului adresate colegilor ce visează cu jind la un meci pe "Vicente Calderon" s-au pierdut toate în ecoul strigătelor sâcâitoare ale lui Minteuan. În acest peisaj orice vis pare unul pierdut, doar dacă uiţi că nu există renaştere fără moarte. Bakary Sare, la 21 de ani, are 16 meciuri în cupele europene, dar fronda arătată în faţa conducerii CFR-ului i s-a întors împotrivă. Golul victoriei marcat de ivorian pe finalul partidei poate fi lumini

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Accident cumplit în Maramureș produs de un șofer beat: Trei răniți și patru autoturisme avariate

Ziare.com acum o ora
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc pe o şosea din judeţul Maramureş şi care a fost provocat de un şofer beat. Primele investigaţii arată că acesta a intrat într-o depăşire, fără a se asigura, provocând un evenimen

Ciucă, despre Învierea Domnului: Forţa care ne face să credem într-un drum mai drept

Mediafax acum o ora
„Dragi români, de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului celebrăm renaşterea, credinţa şi, nu în ultimul rând, speranţa, acea forţă care ne face să credem într-un drum mai drept, un viitor mai bun şi o Românie mai sigură şi mai unită. Vă îndemn să pr

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°