Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorul şi drumul

Publicat in Dilema Veche, joi 6 aprilie 2006 ·

Nu e nici un secret, am scris de multe ori, îmi place să călătoresc. Sînt ducace - cum mai spun unii, folosind un cuvînt mai mult tehnic decît poetic - sau "sufăr" de dor de ducă. Cine împărtăşeşte acelaşi "morb" - ştie cum e. Îmi place să mă mişc, să călătoresc, să văd orice lucru nou, fie el derizoriu, sublim sau banal, sub forma unui tablou într-un muzeu, a unei tejghele dintr-un magazin sătesc, a unui castel medieval sau a unei gospodării din fundul Moldovei.

În condiţiile date, orice călătorie e binevenită, şi orice amănunt, semnificativ, motiv de mirare şi de învăţare. Pe drumul spre Craiova, via Piteşti, şi Slatina, poţi proba în multe feluri teoriile de mai sus. Cum te duce drumul, pe stînga, cînd ieşi din Bucureşti, spre Piteşti, te întîmpină terasa Prometeu; după care, la mică distanţă pe meandrele şoselei, urmează Donald, "Alegerea perfectă". Cine au fost şi unul şi celălalt nu pare să conteze: aducerea focului muritorilor, riscînd a avea pe veci ficatul ciugulit de vulturi, sau a-i face să rîdă de poante semi-fizice pe aceiaşi par să meargă la fel de bine cu mici şi cola.

Mai departe, drumul duce spre Craiova. Nu pot spune că am vizitat Craiova sau că ştiu ceva despre oraşul, care, din mers, m-a fascinat. Doar că, lăsîndu-mă în voia paşilor, am văzut frînturi de lucruri care mi-au atras atenţia: o fîntînă arteziană luminată în trei culori: roz, albastru şi, cred, galben; Primăria, care se afla vizavi de respectiva fîntînă (principalul obiectiv dintr-un părculeţ vegheat de statuia lui Cuza), profesionist luminată, numai sus, spre creneluri; cel mai frumos magazin cu rochii de mireasă pe care l-am întîlnit, nu pentru că am văzut prea multe, ci fiindcă nu mergea pe linia celor prea alambicate şi kitsch din Lipscanii bucureşteni şi pentru că prezenta rochii simple şi destul de mulate, aşa cum mi-aş fi dorit şi eu să am; patiserii şi cafenele cu

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 46 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 33 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 39 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 42 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

OMV Petrom semnează un contract pentru furnizarea de energie verde către Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România

HotNews acum o ora
OMV Petrom și producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain România anunță semnarea unui acord pe cinci ani, prin care OMV Petrom va furniza energie electrică din surse regenerabile pentru toate facilitățile Saint-Gobain la nivel național. T

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°