SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Piatra dumneavoastră din vezica urinară, i-a spus urologul, e aşa, ca un dop. Iar domnul Butoi s-a gîndit că glumeşte. Asta pentru că mă cheamă Butoi? – a întrebat el. Putea să vă cheme şi Damigeană şi tot n-aş fi îndrăznit să glumesc, a răspuns medicul, deoarece doare rău şi e caz de operaţie. Cîtăva vreme însă o să vă mai chinuiţi.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Piatra dumneavoastră din vezica urinară, i-a spus urologul, e aşa, ca un dop. Iar domnul Butoi s-a gîndit că glumeşte. Asta pentru că mă cheamă Butoi? – a întrebat el. Putea să vă cheme şi Damigeană şi tot n-aş fi îndrăznit să glumesc, a răspuns medicul, deoarece doare rău şi e caz de operaţie. Cîtăva vreme însă o să vă mai chinuiţi.
Domnul Butoi se chinuise şi înainte de a se hotărî să meargă la cabinet. Pînă îşi găsea poziţia, ca să urineze fără să i se rostogolească dopul în canal, gemea, dansa, se scutura, se scremea, ridica un picior, îl ridica şi pe celălalt, sărea, se bîţîia, făcea, săracul, ca toţi dracii. Noroc că nu-l apuca niciodată treaba mică în oraş, iar dacă totuşi se întîmpla, nu se ducea la pisoar, ci se închidea în cabina unei toalete de restaurant şi interpreta acolo tot felul de dansuri tribale, uneori şi o jumătate de ceas, strigînd din cînd în cînd "Ocupat!".
Într-o zi, fiind singur acasă şi avînd destul timp la dispoziţie pentru experimente, domnul Butoi s-a urcat complet gol pe cadă şi a început să ridice picioarele, cînd pe rezervorul veceului, cînd pe pereţi, în căutarea unei poziţii ideale. Deşi nu simţea cum i se mişcă dopul de colo, colo, se amăgea cu ideea că are totuşi un anumit control al situaţiei. Fiindcă rămînea un optimist chiar şi cînd avea dureri mari, bătrînul profesor universitar Butoi îşi zicea că pînă la urmă o să găsească poziţia perfectă. Toată şmecheria era ca, odată ajuns într-un echil