Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forbes: Topul celor mai tari vedete din lume

Publicat in HotNews, luni 20 iunie 2005 ·

Oprah Winfrey este cea mai importanta vedeta din lume, conform revistei „Forbes", care a plasat-o anul acesta pe prezentatoarea americana de televiziune in fruntea listei sale cu primele 100 dintre cele mai influente personalitati.

Desi suma de 225 de milioane de dolari castigata de Oprah in ultimul an reprezinta mai putin decat a facut regizorul George Lucas, situat pe locul patru, cu 290 de milioane de dolari, atentia de care se bucura emisiunea ei o depaseste cu mult pe cea a creatorului „Razboiului Stelelor".

Oprah Winfrey, devenita prima miliardara americana de culoare gratie succesului sau in televiziune, are o audienta saptamanala de circa 30 de milioane de telespectatori in Statele Unite, iar emisiunea ei este retransmisa in 112 tari.

Actorul Mel Gibson, situat pe locul intai anul trecut, in mare parte datorita filmului „Patimile lui Hristos", a ocupat de aceasta data doar locul trei in Topul 100 al celor mai puternice celebritati, fiind imediat in urma jucatorului de golf Tiger Woods. Aflat pe locul noua, Sir Elton John a devenit cea mai puternica vedeta britanica, cu un venit estimat la 44 de milioane de dolari.

JK Rowling, autoarea seriei „Harry Potter", a coborat anul acesta 16 locuri, de pe 6 pe 22, iar Dan Brown, autorul best-seller-ului „Codul lui Da Vinci", se afla pe locul 12.

Topul „Forbes" a fost alcatuit pe baza banilor castigati in perioada iunie 2004-iunie 2005 si a aparitiilor in emisiuni radio si TV, in presa scrisa si pe Internet, acestea din urma fiind contabilizate dupa numarul de mentionari in paginile de web.

Ccel mai/cea mai

Cel mai bine platit dintre actori:

Johnny Depp (locul 7 in clasamentul general).

Venit: 37 milioane $.

Prezenta pe TV/Internet: 169 aparitii/1.930.000 mentiuni pe web

- actrite: Jennifer Lopez (24).

Venit: 17 mil. $. Prezen

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a demis pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat a Ucrainei

Mediafax acum 25 minute
Printre principalele sarcini ale UDO se numără asigurarea securităţii preşedintelui Ucrainei şi a oficialilor de rang înalt ai statului, precum şi protecţia clădirilor administrative şi a obiectelor autorităţilor de stat din Ucraina, informează Kyiv

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 15 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 25 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum 21 minute
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA

Adevarul acum 28 minute
Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°