Nu s-a temut nici o clipă de riscurile pe care le presupune activitatea la Circulaţie şi şi-a dobândit rapid atât respectul colegilor bărbaţi, cât şi a şoferilor din trafic.
Lidia Gabriela Angheluţă este, înainte de toate, o femeie activă. Nu şi-a imaginat niciodată cum ar fi să facă muncă de birou, deşi are tot respectul pentru cei care lucrează în acest regim.
Legat de profesia pe care şi-a ales-o, Lidia are o explicaţie simplă. „Cariera de poliţist a fost o pasiune, chiar dacă, din cei apropiaţi din familie nu am pe nimeni care să fi îmbrăţişat această meserie. Cred că prin clasa a VIII-a am decis pe ce drum voi merge", a mărturisit poliţista.
Conştientă de riscurile pe care le presupune meseria de om al legii, Lidia a reuşit să-şi convingă şi părinţii care i-au acordat tot sprijinul.
„Părinţii m-au sprijinit pentru că au mers pe principiul de a face în viaţă meseria care îţi place", a declarat Lidia.
După liceu, Lidia a susţinut examenul de intrare la Şcoala de Poliţie de la Câmpina. Nu au speriat-o probele sportive. „Am practicat mai multe sporturi, inclusiv atletism, dar niciunul de performanţă. Am avut emoţii la proba de viteză", a povestit poliţista.
Îndrăgostită de Circulaţie
Şcoala de Poliţie a fost, după cum recunoaşte Lidia, destul de dură pentru o femeie.
„La început a fost mai greu, până m-am obişnuit. Am un respect deosebit pentru cel care mi-a fost comandant, comisarul Costel Enache, şi care m-a învăţat foarte multe lucruri utile", a declarat poliţista.
A avut de ales două variante: Ordine Publică şi Poliţia Rutieră. S-a îndrăgostit de cea de-a doua. În decembrie 2005 a venit efectiv în rândurile poliţiştilor rutieri şi se vede făcând munca de teren cel puţin până când îşi va întemeia o familie şi va avea un copil.
„Rămâne să văd atunci. Având un copil şi familie e mai greu să fii mereu pe ter