Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru. Un argument pentru diagnostic precoce în autism

Publicat in Jurnalul, vineri 26 iulie 2013 ·

Încă dinainte de a-i întâlni, mi-am spus: Ei sunt bila mea albă, argumentul că diagnosticul precoce şi terapia începută din vreme pot să conducă la rezultate foarte bune, la recuperări spectaculoare, în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist (TSA). Mi se recomandase să vorbesc cu soţii Creaţa, dându-mi-se următoarele date: “Au un copil de 2 ani şi 8 luni, diagnosticat la 1 an şi 4 luni, care a răspuns bine la terapie şi va intra la grădiniţă fără însoţitor”. Era încurajator! Însă povestea lor s-a dovedit a nu fi chiar aşa de simplă.

Dacă îi vezi pe toţi patru – tinerii părinţi, puştiul lor mereu vesel şi fetiţa lor încă nenăscută (mămica e gravidă şi, îmi zice, are “soroc” cam în ziua în care băieţelul va împlini 3 ani) nu bănuieşti prin ce încercări le-a fost dat să treacă. Băieţelul s-a născut cu o malformaţie rară la uretră, care a necesitat trei operaţii, cu anestezie totală, până la vârsta de un an. “De când l-am văzut prima oară, cu ochişorii lui albaştri, ne-am simţit împliniţi, ne-am simţit părinţi, fără a bănui măcar că chiar de atunci avea să înceapă lupta lui şi a noastră pentru ca Alexandru să fie, în sfârşit, normal. Diagnosticul de TSA l-au primit clar la 1 an şi 4 luni şi a fost confirmat o lună mai târziu de comisia care le-a eliberat şi certificatul de handicap. Dar până atunci, câte gânduri, câte întrebări, câte îndoieli?!...

Un program gratuit de evaluare

Mihai Creaţă îmi povesteşte de zilele şi nopţile de veghe când se întrebau de ce copilul lor părea că priveşte fix prin ei? De ce nu zâmbeşte niciodată? Absolut niciodată. Ca şi cum sentimentele senine nu aveau să-şi facă loc pe chipul lui. „Simptomele care ne-au pus pe gânduri au apărut după cea de a treia operaţie. Observam tot mai des tulburări de comportament pe care noi, ca părinţi prea puţin experimentaţi, le puneam pe seama traumelor provocate de operaţi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 4 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 3 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°