Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNA-ul lor

Publicat in Dilema Veche, joi 31 mai 2012 ·

Vinerea trecută, pe 25 mai, Consiliul Naţional al Audiovizualului – „organism creat ca unică autoritate publică de reglementare şi garant al interesului public în domeniul audiovizualului“ – a împlinit 20 de ani de existenţă.

Cu trei zile înainte, pe 22 mai, Curtea de Apel Bucureşti a anulat cea de-a treia decizie a CNA de a înjumătăţi licenţa OTV cu 36 de zile, după ce cu două săptămîni înainte instanţa suspenda sancţiunea de înjumătăţire cu şase luni a licenţei aceluiaşi post.

DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furişÎn ziua în care tribunalul îi dădea cîştig de cauză televiziunii lui Dan Diaconescu, Consiliul Naţional al Audiovizualului era zguduit de lupte interne. În şedinţa din 22 mai, membrul CNA Alexandru Jucan spunea: „Această instituţie ar trebui desfiinţată, reînfiinţată, puşi alţi membri şi început totul de la zero, atîta timp cît noi nu sîntem în stare să arătăm un punct de vedere comun şi în primul rînd noi să-l respectăm“. Membra CNA Narcisa Iorga îi replica lui Răsvan Popescu, preşedintele instituţiei, că minte public şi-i cerea să-şi dea demisia. Colegul ei Christian Mititelu îi cataloga atitudinea drept „obrăznicie“, fapt pentru care Narcisa Iorga îi solicita „scuze publice“. Un întreg circ, ce mai!

De ce s-au aprins aşa cei de la Consiliul Naţional al Audiovizualului? Desigur, din motivele pentru care ei se află, de fapt, acolo – adică din motive care ţin de politică. Controversele interne erau pe marginea apariţiei politicienilor la televizor în campania electorală.

De ce a redus consecutiv Consiliul Naţional al Audiovizualului licenţa postului OTV, astfel încît ar mai fi fost valabilă doar pînă la 29 mai? Tot din raţiuni legate de campania electorală: canalul a fost sancţionat de trei ori la rînd, prin înjumătăţirea licenţei, pentru publicita

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

Marele actor Costel Constantin a murit! Doliu URIAȘ în lumea teatrului!

Gandul acum 25 minute
Este doliu uriaș în lumea teatrului! A murit marele actor Costel Constantin. Maestrul nu era cunoscut cu probleme de sănătate. Celebrul actor avea 81 de ani. Fiica lui Dinu Săraru, Alexandra Săraru, a postat un mesaj emoționant pe pagina sa de Face

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum 58 minute
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Un bărbat și-a omorât în bătaie mama de 81 de ani. Cine l-a convins pe agresor să se predea polițiștilor

Ziare.com acum 43 minute
Procurorii au anunțat că un bărbat în vârstă de 56 din Gorj a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-a ucis mama de 81 de ani în bătaie. Agresorul s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse. Reprezentanţii Parc

Un român a murit pe Everest / Povestea lui Gabriel Țabără, alpinistul care s-a întrebat dacă poate mai mult

HotNews acum 51 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a murit luni dimineață în Himalaya, potrivit oficialilor citați de publicația Everest Chronicle și paginademedia.ro. Alpinistul Gabriel Viorel ȚabărăFoto: Captura YouTube Alpinistul în vârstă de 48 de ani a fos

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°