In ajunul vizitei oficiale, din 1978, efectuate de Nicolae Ceausescu in Regatul Unit, presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing o contacta pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii pentru a o avertiza – in baza propriei experiente avute cu ocazia primirii cuplului dictatorial – asupra riscului disparitiei prin subtilizare a tuturor obiectelor aflate la indemana in Palatul Buckingham. La acea data, majoritatea statelor occidentale ajunsesera sa inteleaga ca aveau de-a face cu reprezentanti primitivi ai unui regim la fel de inapoiat, astfel ca Ceausestii au trebuit sa se multumeasca curand cu vizite de stat intreprinse in Zambia, Siria etc.
In prezent, merita analizat comportamentul exponentilor variilor structuri ale sistemului judiciar – in special atunci cand se vad nevoiti a mima regulile unei conduite normale. Astfel, Curtea Constitutionala a preferat sa treaca peste multiple decizii anterioare si sa accepte contestatia formulata de Sergiu Andon, a carui identificare cu era comunist-dictatoriala fusesese una totala. Potrivit noii interpretari, CNSAS nu era indrituit a-l acuza pe notoriul client al lui Andon de nimic, indiferent de amplul material probator aflat in posesia Consiliului – prin urmare, se impunea grabnica desfiintare a CNSAS. Intre timp, randurile se strang si in CSM – de data aceasta in jurul unui membru suspectat a fi platit o mita consistenta altui inalt magistrat pentru a castiga, prin fraudarea unui concurs, un post si mai important in cadrul acestei institutii menite – cel putin teoretic – a veghea asupra ordinii si primatului legii in sistemul judiciar.
Cu decenii in urma, presedintele francez si suverana Marii Britanii realizau ca intregul anturaj de tovarasi in frunte cu Ceausestii afisau acelasi comportament, de pungasi, indiferent de ocazie, cadru sau societate. Spre deosebire, UE inca nu a priceput ca nici un cur