Cu partidele disputate la sfârşitul săptămâni trecute, toate la aceeaşi oră,s-a încheiat ediţia 93-a a campionatului primei ligi la fotbal. A fost o etapă desfăşurată în condiţii deosebite, cu rafale de ploaie, cu vijelie la Craiova.
Runda a definitivat clasamentul final, care a adus formaţiei steliste în ultimul moment un loc de participare în cupele europene. Etapa a 34-a a adus formaţiilor gazdă numai patru victorii, cinci revenind echipelor oaspete. S-au înscris 25 de goluri, cu cinci mai puţine decât în runda anterioară, din care 14 ale gazdelor şi 11 ale oaspeţilor. A fost o etapă în care „fluieraşii” au acordat 43 de cartonaşe galbene, cu două mai multe ca în runda precedentă. Arbitrul Adr. Chivulete a acordat 9 cartonaşe galbene universitarilor clujeni, ceea ce poate constitui un record în materie , cu un cartonaş mai mult decât primiseră rapidiştii în etapa anterioară. Au fost acordate 3 cartonaşe roşii, toate formaţiilor gazdă, Bruno Fernandes de la FCM Tg. Mureş, Voiculeţ de la Pandurii şi Cadu de la CFR Cluj. Cu toate condiţiile improprii de desfăşurare în tribune au fost prezenti 42.400 de spectatori. Cei mai mulţi, 16.000 la Timişoara,într-un meci inportant pentru gazde în disputa cu Dinamo şi la Cluj unde în Gruia au fost 10.000 de spectatori. Diametral opus, în Regie, la meciul retrogradatelor, Sportul şi Unirea au fost prezenti numai 150 iar la Chiajna la partida Victoria Brăneşti-Gloria Bistriţa numai 250.
Vasluienii, primul loc
în retur
Într-un clasament al returului de campionat (aici incluzându-se şi etapa 18,prima a returului,care s-a desfăşurat în decembrie trecut), pe primul loc s-a situat formaţia vasluiană, la egalitate de puncte cu noua campioană Oţelul Galaţi, departajate de golaveraj. Primele trei clasate ale clasamentului final se regăsesc pe podiumul şi în cel al returului. Faţă de clasamentul primei părţ