Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune premierul Ponta despre suprataxarea veniturilor din mediul privat care depăşesc 1.000 de euro

Publicat in Gandul, luni 13 mai 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu ia în calcul supraimpozitarea veniturilor celor din mediul privat care câştigă peste o mie de euro şi că discuţia a fost doar pentru bugetari şi cei angajaţi în companiile cu capital majoritar de stat. “Nu, nu, e clar acum”, a spus Ponta, întrebat despre supraimpozitarea privaţilor care câştigă peste o mie de euro.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu afirmase la sfârşitul săptămânii trecute că în cadrul USL s-a discutat în luna decembrie supraimpozitarea celor din mediul privat care câştigă peste o mie de euro, dar că în present subiectul “este închis”.

“Dacă mă întrebaţi despre acea taxă de solidaritate cred că în ianuarie am discutat-o, inclusiv cu cei de la FMI, când vom avea o decizie vă vom anunţa. A fost o discuţie dacă este constituţional sau nu este constituţional, atâta timp cât salariile au spus cei de la Curtea Constituţional că au fost tăiate doar la bugetari, că doar nu am tăiat salariul la privaţi, la fel ar fi în continuare”, a spus primul-ministru.

Ponta a adăugat că principala problemă în sectorul bugetar o reprezintă diferenţa prea mare între salarii.

„Problema principală este cât de mare este cel mai mare venit din zona bugetară sau mai ales din zona companiilor sau autorităţilor care sunt majoritar de stat şi cel mai mic venit din acea zonă şi acolo între 18. – 20.000 de lei lunar şi 800 de lunar este mult prea mare diferenţa. Avem timp să discutăm să găsim o soluţie de echilibru”, a precizat premierul.

Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu ia în calcul supraimpozitarea veniturilor celor din mediul privat care câştigă peste o mie de euro şi că discuţia a fost doar pentru bugetari şi cei angajaţi în companiile cu capital majoritar de stat. “Nu, nu, e clar acum”, a spus Ponta, întrebat despre supraimpozitarea privaţilor care câştigă peste o mie de euro. @N

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Buzău

News.ro acum 19 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, marţi seară, în judeţul Buzău, la o adâncime de 140 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Potrivit INFP, marţi, la ora 18:32:22, s-a produs în zona seismică Vrancea,

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 2 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 3 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 12 minute
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Proiectul privind reprezentarea minorităților naționale în CNSAS a fost adoptat de Camera Deputaților. Ce prevede

Ziare.com acum 24 minute
Camera Deputaților a adoptat marţi, 7 mai, un proiect legislativ care modifică articolul 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 în sensul asigurării reprezentării minorităţilor naţionale în Colegiul Consiliului National pentru Studiere

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 14 minute
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum o ora
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°