Deşi actualul guvern nu a manifestat pînă acum disperarea cabinetului Ciorbea înainte de Madrid, Adrian Năstase a readus brusc în atenţie subiectul intrării în NATO. Premierul a propus încheierea unui armistiţiu între partidele parlamentare, pentru încetarea ostilităţilor pînă la summit-ul de la Praga, cînd se va lua mult aşteptata decizie privind viitorul României. Aşa cum se exprimă şeful executivului, "după acest summit vom avea doi ani pentru compania electorală, dar acum este necesar să dovedim că putem mişca economia şi că putem armoniza eforturile intense în acest sens." Reacţia liderilor celorlalte partide a fost cea care era de aşteptat. Toţi au declarat că susţin integrarea în NATO, dar nu pot să renunţe la criticile curente pe care le aduc guvernului. Mai mult chiar, într-un consens greu de obţinut altfel, liberalii, democraţii şi extrema dreaptă au catalogat acţiunea ca fiind una propagandistică, fără legătură cu situaţia reală şi i-au recomandat lui Adrian Năstase să se ocupe mai puţin de imagine şi mai mult de realitate. Începînd cu celebra întîlnire de la Snagov, partidele s-au mai pus de cîteva ori de acord cu opţiunea euro-atlantică. Chestiunea ocupă un loc important în discursul public al fiecărei formaţiuni. Chiar şi Vadim Tudor este destul de înduioşător cînd îşi proclamă necontenit europenitatea. A le cere acum să semneze încă un angajament şi să declare că nu vor face opoziţie pare o supralicitare. E adevărat, pe de altă parte, că partidele noastre s-au obişnuit să nu respecte protocoalele, aşa că trebuie reînnoite din cînd în cînd, dar mişcarea premierului seamănă cu ridicarea mizei pentru a-l face pe celălalt să renunţe. Guvernul a vrut să arate cît de mult este preocupat de integrarea în NATO şi cît de puţin sensibile sînt celelalte partide faţă de destinul ţării. Poate chiar avea nevoie de această deturnare a atenţiei într-o perioadă