I-au trecut prin mâini mii de obiecte vechi de peste 6.000 ani şi spune că n-ar da pe nimic meseria de restaurator, nici acum după 21 de ani de muncă.

A avut întotdeauna o atracţie pentru lucrurile migăloase, complexe şi care cer foarte multă atenţie şi îndemânare. Deşi se caracteriziează ca fiind o fire vulcanică, atunci când are ceramică în mâini se transformă.„ Devin o persoană calmă, foarte atentă, intuitivă în munca de creaţie, dar, recunosc, nerăbdătoare, pentru a vedea produsul finit“, a spus Elena Paraschiv, una dintre cele două restauratoare ale Muzeului Dunării de Jos Călăraşi. În anul 1988, după absolvirea Liceului „Ştirbey Vodă“ a refuzat să se angajeze pe postul care i-a fost repartizat, găsindu-şi un job de profesor suplinitor de limba engleză. „Am stat o scurtă perioadă de timp în învăţământ, după care am lucrat un an la Arhivele Statului. Şansa vieţii mele a făcut ca la muzeu să se organizeze concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de restaurator. Era exact ceea ce îmi doream“, a precizat Elena.

Puzzle din cioburi După Şcoala Postliceală, desfăşurată timp de trei ani la Bucureşti, Elena Paraschiv, alături de o altă persoană care câştigase concursul, colega sa, Virginia Oană, au intrat în„pâine“. „Este provocator ceea ce realizăm noi aici. Exact ca la un puzzle se lucrează cu cioburile, iar restaurarea unui obiect poate dura şi câteva luni. Este solicitant, dificil, dar foarte frumos. De fiecare dată când am un vas în mâini mă încearcă un sentiment de mândrie ştiind că acel obiect a fost atins de alte persoane acum câteva mii de ani“, mărturiseşte Elena. Cel mai important lucru atunci când are de reconstituit un vas, platouri, străchini, amfore şi statuete, este ca Elena să-şi imagineze forma finală. „Printre cioburile care ni se aduc de pe şantierele arheologice trebuia să găsim imediat o bucată din corpul sau buza vasului. Dacă ac