Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EUROVISION 2012 semifinala 1 - România se luptă cu 18 ţări să intre în FINALĂ

Publicat in Gandul, marți 22 mai 2012 ·

Concursul EUROVISION 2012 debutează, marţi, pe scena Crystal Hall din Baku, cu prima semifinală a competiţiei muzicale în care evoluează şi trupa MANDINGA cu piesa "ZALEILAH". Membrii trupei MANDINGA sunt încrezători în şansele ROMÂNIEI la EUROVISION 2012, mai ales că în prima semifinală sunt cotaţi ca favoriţi de presa internaţională, scrie Agerpres.

"Este normal să simţi emoţii la un asemenea nivel, dar am învăţat să ni le controlăm şi totul va fi bine pe scena Eurovision. Simţim sprijinul celor de acasă, ne bucurăm de foarte mulţi fani şi în Azerbaidjan, inclusiv printre jurnaliştii acreditaţi la Eurovision, ceea ce ne dă multă energie", a declarat solista trupei Mandinga, Elena Ionescu.

Reprezentanţii României au, luni, o repetiţie în faţa presei, urmând ca în aceeaşi zi să aibă loc reprezentaţiile tuturor semifinaliştilor în faţa juriului şi a publicului. Marţi va avea loc prima semifinală care va fi televizată, iar publicul va avea posibilitatea să voteze.

Trupa Mandinga a susţinut duminică seara un concert în Eurovision Village, cel mai mare parc din Baku, la care au venit peste 20.000 de oameni, informează reprezentanţii TVR.

Potrivit reprezentanţilor Televiziunii Publice, surpriza a fost că mulţi dintre cei din public ştiau versurile piesei "Zaleilah", motiv pentru care au cântat cu Mandinga, dar au şi fluturat steagurile României.

Membrii trupei Mandinga vor evolua de pe poziţia a şasea în această semifinală a Eurovision din Azerbaidjan, în care mai concurează 18 ţări, respectiv Muntenegru, reprezentată de Rambo Amadeus cu" Euro Neuro", Islanda - Greta Salome & Jonsi cu" Never Forget", Grecia - Eleftheria Eleftheriou cu "Aphrodisiac", Letonia - Anmary cu "Beautiful Song", Albania - Rona Nishliu cu "Suus", Elveţia - Sinplus cu "Unbreakable", Belgia - Iris cu "Would You? ", Finlanda - Pernilla cu "Nar Jag Blundar", Israel -

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 55 minute
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 3 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum 2 ore
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Teodora Munteanu şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Sucevei

Crai Nou acum 28 minute
Teodora Munteanu, actual viceprimar al municipiului Suceava, şi-a depus ieri candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Suceava şi cea de consilier local în CL Suceava. „Candidez independent, dar nu sunt singură” a declarat ea. Teodora Mun

Cum vor circula trenurile de metrou în perioada zilelor libere de 1 Mai şi în noaptea de Înviere

Ziare.com acum 4 ore
Trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de aproximativ 20 de minute, potrivit Metrorex, care a făcut public program

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°