Tata a făcut primul infarct la 48 de ani. A fost un infarct major, cu moarte clinică ce a durat un timp record - peste 20 de minute - medicii de la Fundeni au încercat să îl resusciteze, până la urmă cu succes. Tata şi-a revenit după o perioadă lungă de moarte.
În timp ce tata a făcut infarctul eu eram în examenul de bacalaureat. Când am terminat examenul doamna dirigintă mi-a spus că trebuie să merg fuga acasă. Nu mi-a spus de ce. Iar „fuga acasă” era ceva relativ - trebuia să fug la staţia de troleibuz unde trebuia să aştept troleibuzul numărul 66 care să mă ducă de la colegiul „Mihai Viteazul” acasă în Colentina. Acolo am dat peste vecini surescitaţi care mi-au spus să merg la spitalul Fundeni şi mi-au dat de înţeles că trebuie să mă asptept la ce e mai rău. Alt aşteptat, alt troleibuz.
La Fundeni tata era în comă. Intubat, în terapie intensivă, era umflat, nici nu mai semăna cu tata. Părea o creatură străină, cu tuburi ieşind din fiecare orificiu. Dar era tata.
În timp ce tata a făcut infarctul eu eram în examenul de bacalaureat.
A stat în spital luni de zile. Cu mama la capul lui. A durat mult timp, săptămâni de zile, până ce tata încet, încet a început să se facă mai bine. Între timp eu mi-am dat examenul de admitere la medicină şi am aflat şi rezultatul- intrasem şi încă foarte bine. Când tata şi-a revenit cât de cât nu avea niciun pic de memorie de scurtă durată.
Era într-un salon cu vreo şase pacienţi. Eu la capul lui. Iar el la fiecare cinci minute mă întreba: „Mai Dănuţ, parcă aveai ceva examen de dat, l-ai dat?". „Tata, am dat examenul la medicină". „Vai de mine, şi ce ai făcut?". „ Am intrat". Iar lumea se deschidea pentru el: „VAI CE MĂ BUCUR!!!! OAMENI BUNI, BĂIATUL MEU A INTRAT LA MEDICINĂ!!!". Şi mă lua în braţe, mă săruta, se bucură sincer.
Apoi uita, şi după cinci minute iar mă întreba ce am făcut la examen. Şi
