Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucescu: „Vreţi să mă vedeţi iar în spital?“

Publicat in Adevarul, miercuri 5 august 2009 ·

Tehnicianul român a glumit pe seama unei eventuale eliminări a Şahtiorului în faţa Timişoarei. El nu ia în calcul decât calificarea în turul următor al Ligii Campionilor.Luce l-a felicitat pe Sabău pentru meciul de la Doneţk, însă consideră că nu poate fi surprins de fostul său jucător. Mircea Lucescu, antrenorul român al celor de la Şahtior Doneţk, nu ia în calcul decât victoria în meciul de diseară. Tehnicianul şi-a avertizat jucătorii că orice pas greşit în timpul jocului poate însemna îndepărtarea de grupele Ligii Campionilor.Il Luce a ignorat sfatul medicilor şi s-a urcat din nou în avion.

Antrenorul şi-aa urmărit notiţele legate de Timişoara inclusiv în timpul zborului, concluzia fiind clară.  „Trebuie să înscriem”. Acesta a fost mesajul obsesiv pe care „Il Luce” l-a transmis jucătorilor săi şi pe care antrenorul l-a rostit şi în faţa jurnaliştilor.

„Nici nu vreau să mă gândesc la ratarea calificării. Ce, vreţi să mă vedeţi pe aici prin spital?”, a glumit Lucescu. Tehnicianul a mărturisit apoi că a făcut tot posibilul ca elevii săi să înţeleagă faptul că trebuie să joace perfect în faţa Timişoarei şi, cel mai important, să concretizeze ocaziile de poartă, altfel îşi pot lua adio de la grupele Ligii Campionilor:

”Orice gol primit înseamnă să ratăm calificarea. Am fost superficiali în tur, am avut o convingere falsă că suntem deja calificaţi, iar acum trebuie să fim de două ori mai atenţi, concentraţi şi motivaţi. Am ratat enorm în ultimul timp, situaţii clare de gol”.

Mircea Lucescu spune că fostul său elev, acum antrenorul al bănăţenilor, nu are secrete faţă de el:” Cei de la Timişoara nu au cu ce să mă surprindă, vor juca în aceeaşi manieră, strânşi în apărare. Trebuie să-l felicit însă pe Sabău, pentru că a organizat perfect, în stil italian, jocul echipei sale”.

Timişoara are jucători fo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 40 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 19 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 22 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°