Cinci generaţii de specialişti în coafuri au trecut deja prin şcoala acesteia, iar unii ucenici şi-au deschis propriile afaceri. Nici hair-stylista nu abandonează studiul şi odată la câteva luni participă la traininguri în Londra ori Bologna
Emilia Baciu a făcut studii universitare de psihopedagogie, unde a intrat pe locurile rezervate olimpicilor, dar şi-a găsit adevărată vocaţie în altă parte. În căminele studenţeşti din Grozăveşti a realizat, pe când îşi pieptăna colegele, că are talent pentru coafuri. Una dintre ele i-a propus să deschidă împreună un salon, însă planul a căzut în lipsa resurselor financiare. S-a angajat însă doi ani la o grădiniţă privată cu program de la 7 dimineaţa la 7 seara: „Luam copiii cu bus-ul de acasă şi aveam un program foarte riguros, când dormeau, între 13 şi 16 fugeam la cursurile de la facultate", îşi aminteşte viaţa de studentă. Dar nu abandonează ideea de a-şi deschide un salon de frumuseţe, mai ales că mămicile, care îi remarcă unghiile şi coafura, o încurajează. Se mută la Facultatea de la Cluj, după doi ani, pentru că îşi doreşte să plece la un workshop şi numai această facultate avea programe adecvate.
Mutarea de la o facultate la alta se dovedeşte însă o adevărată aventură. Pentru că la Bucureşti intrase pe locurile rezervate olimpicilor, fiind trei ani la rând pe podiumul olimpiadelor de psihologie, a plecat prin „exmatriculare voluntară" , s-a înscris în anul 1 la Cluj şi a dat 20 de diferenţe pentru a ajunge în anul III.
Primul coafor, experienţă de familie
După atâtea examene i-a pierit cheful de work-shop, a făcut un curs de coafură, după care, împreună cu viitorul soţ şi-au deschis primul salon de frumuseţe în Bistriţa. S-au trezit repede din euforia de patroni, după ce le-au plecat 7 angajaţi deodată, duşi la concurenţă. „Atunci ne-am sfătuit şi ne-am împărţit sarcinile: eu mă apuc de coafor, el