Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casele locuitorilor din Crucea se prăbuşesc

Publicat in Adevarul, luni 31 ianuarie 2011 ·

Au trecut abia 20 de zile din anul în care traficul greu de pe Autostrada Soarelui a fost deviat pe la Hârşova. Cel mai solicitat traseu este, în judeţul Constanţa, DN2A de la Hârşova spre Constanţa.

Traficul greu, care până la 10 ianuarie circula pe autostradă până la Cernavodă, acum este deviat pe DN2A pe la Drajna sau Feteşti, apoi Hârşova - Constanţa. După zece zile, efectele au început să se vadă, mai ales în comuna Crucea, unde oamenii se plâng de faptul că circulaţia intensă le afectează structura caselor.

„La noi exista această problemă şi înainte ca traficul să fie deviat pe ruta noastră. Acum este şi mai rău. Se circulă foarte mult noaptea şi cu mare viteză. Se cutremură casele. Deja, în zidurile bisericii din Crucea au apărut crăpături“, a declarat primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi.

Edilul mai spune că de fisuri la locuinţe se plâng şi locuitori din Stupina şi Gălbiori.

Pericol de masă

Locuitorii din Crucea se plâng că reparaţiile pe care le fac la case nu mai sunt de niciun folos. „Eu am un an de când a reparat un perete în casă. De la o zi la alta îmi cade tencuiala şi se crapă. Până termină podul de reparat, ni se dărâmă şi nouă casele“, spune George Oancea, din Crucea. Situaţia este mult mai gravă la Grădiniţa cu Program Normal din localitate, unde între perete şi tavan crăpăturile sunt atât de mari încât poţi să bagi un deget. „La holul din spate, trepidaţiile au fost atât de mari încât a căzut tencuiala de pe tavan până la rapiţ. Avem copii aici şi suntem mereu în pericol“, spune Elena Hagiu, directorul instituţiei.

Citiţi mai multe despre pagubele produse de circulaţia TIR-urilor în de mâine!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

AstraZeneca anunţă că retrage vaccinul COVID-19 în toată lumea. Anunţul vine la câteva luni după ce a recunoscut un efect secundar rar. Totuşi compania spune că retragerea este motivată de cererea scăzută

Mediafax acum o ora
Vaccinul nu mai poate fi utilizat în Uniunea Europeană după ce compania şi-a retras în mod voluntar „autorizaţia de introducere pe piaţă”. Cererea de retragere a vaccinului a fost făcută pe 5 martie şi a intrat în vigoare ieri. Cereri similare vor

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 46 minute
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Cod galben de instabilitate atmosferică, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară / Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat / Vremea în Bucureşti - HARTA

News.ro acum 34 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi î

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Cod galben de instabilitate atmosferică în 18 judeţe

Mediafax acum 21 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Braşov. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va ma

O realitate îngrijorătoare: conştientizarea scăzută a cancerului ovarian. 9 din 10 femei au experimentat simptome fără să le recunoască

Ziare.com acum 34 minute
Reprezentanții Spitalului CF Timişoara atrag atenţia, miercuri, 8 mai, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian, că statisticile evidenţiază o realitate îngrijorătoare - conştientizarea scăzută a cancerului ovarian. Potrivit medicilor,

Echipa Facultății de Drept a UVT, premiată la Central and Eastern European Moot Competition (P)

Timpolis acum 40 minute
Foto: UVT Echipa Facultății de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot, competiţie desfăşurată în Cehia,

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 20 minute
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Antrenorul Borussiei Dortmund și calificarea neașteptată în finala Champions League: „Este aproape ireal”

HotNews acum 35 minute
Borussia Dortmund a avut parte de un sezon plin de suișuri și coborâșuri, iar Edin Terzic s-a aflat de mai multe ori aproape de demitere. Echipa se află pe locul 5 în Bundesliga, dar a ajuns în finala Champions League, iar antrenorul în vârstă de 41

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°