Un mort, cinci răniţi şi trei maşini avariate. Acesta este bilanţul unor accidente de circulaţie produse la sfârşitul săptămânii trecute pe şoselele braşovene. Cel mai grav eveniment rutier s-a produs vineri seara, în jurul orelor 21.00, la Feldioara. Potrivit poliţiştilor un tânăr, în vârstă de 18 ani, elev la Liceul de Informatică, conducea un autoturism Dacia dinspre Braşov spre Rupea. La un moment dat, a pierdut controlul asupra volanului, într-o curbă uşoară la dreapta, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit violent de un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului extrem de puternic, un alt tânăr de 18 ani, pasager în Dacie a murit pe loc, iar alţi trei pasageri au fost răniţi şi transportaţi, de urgenţă, la Spitalul Judeţean Braşov pentru investigaţiile şi îngrijirile de specialitate necesare.
Tot pe patul spitalului au ajuns, în aceeaşi zi, alte două persoane care au fost grav rănite în urma unui alt accident de circulaţie produs pe DN 1, la Ucea de Jos. Oamenii legii spun că un bărbat, de 32 de ani, din Bucureşti, care conducea un autoturism Rover, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a intrat pe contrasens şi s-a lovit frontal de un Ford care circula regulamentar. În urma impactului violent, atât şoferul imprudent, cât şi un pasager din Ford au fost grav răniţi. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs cele două evenimente rutiere. Un mort, cinci răniţi şi trei maşini avariate. Acesta este bilanţul unor accidente de circulaţie produse la sfârşitul săptămânii trecute pe şoselele braşovene. Cel mai grav eveniment rutier s-a produs vineri seara, în jurul orelor 21.00, la Feldioara. Potrivit poliţiştilor un tânăr, în vârstă de 18 ani, elev la Liceul de Informatică, conducea un autoturism Dacia dinspre Braşov spre Rupea. La un moment dat, a pierdut controlul asupra volanului, într-o cu