În urmă cu 20 de ani, la sfîrşitul lunii septembrie 1991, cînd la putere era FSN şi preşedinte – Ion Iliescu, Bucureştiul era invadat de mineri pentru a patra oară. La ceva mai mult de un an după ce veniseră să-i „pună la punct“ pe reprezentanţii opoziţiei, oamenii lui Miron Cozma aveau o răfuială cu Guvernul Roman, care, chiar cu acea ocazie, a şi fost demis. La 26 septembrie, Miron Cozma îşi anunţa ortacii că se pot întoarce acasă pentru că revendicările lor ar fi fost satisfăcute. Totuşi, aceştia n-au renunţat la o ultimă acţiune (după ce duseseră adevărate lupte în Piaţa Victoriei şi la Cotroceni), pornind cu lanţuri, răngi şi topoare către Dealul Mitropoliei, unde pe atunci era sediul Camerei Deputaţilor. Parlamentul era păzit, dar cînd minerii s-au apropiat, cordonul jandarmilor s-a desfăcut lăsîndu-i să treacă. Minerii au intrat în clădirea Parlamentului, unde au fost însă opriţi de Ion Raţiu, care le-a spus cu mult curaj şi fermitate că n-au ce căuta acolo. Jandarmii – s-a aflat ulterior – primiseră ordin să se dea la o parte. Comandantul acelui dispozitiv de apărare era, după cum a descoperit presa de atunci, un ofiţer pe nume Gheorghe Lupu.
DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor Opt ani mai tîrziu, cînd la putere era CDR iar preşedinte – Emil Constantinescu, minerii se agitau din nou şi voiau să vină la Bucureşti. Trupe de jandarmi şi de luptători DIAS şi BAOLP fuseseră trimise să-i oprească în defileul Jiului. Minerii au trecut însă, ca prin minune, de toate barajele care ar fi trebuit să-i oprească. Jandarmii se retrăgeau de peste tot, fără nici o confruntare. Ministrul de Interne Gavril Dejeu a demisionat. Ulterior, forţele de ordine s-au regrupat la Costeşti, unde a avut loc celebra confruntare, în urma căreia însă nu erau semne că înaintarea minerilor putea fi oprită. Mai mulţi jurnalişti