Conu’ Alecu trebuie să se fi răsucit aprig în colţul lui de eternitate auzindu-şi odrasla mai săptămâna trecută.

După ce şi-a înfăşurat cu organul vorbirii totemul cotrocenist, junele Theodor a rostit ceea ce ştia lumea întreagă despre ceata strânsă în grădina din Deal. O ceată de pleşcari, care îi datorează totul unui singur ins, revelat ca un “noroc care a căzut peste noi”. “Eroul dreptei” i-a mânat la putere pe toţi aceşti euroînchipuiţi, al căror merit de căpătâi este mituirea, cu limba unsuroasă, a “omului care înfruntă sistemul”. Căpătuirea lor s-a făcut în obiceiul locului – “adă şi na” –, coloana fără sfârşit a compromisului românesc. Întâi, darul pus în poala stăpânului şi, apoi, recompensa. Iar paleologii şi patapievicii, ungurenii şi voineştii au umplut brăcinarul băsescian cu omagii şi osanale ce l-ar fi stânjenit chiar şi pe Caligula. “Succesul nostru este datorat în mare măsură unei persoane”, a mărturisit senin imberbul Culturii, ca purtător de cuvânt al găştii gătite cu papionul înfumurării. Iar succesul înseamnă, înainte de orice, posturi publice, plătite cu generozitate, şi felurite privilegii. Căci întrupatul “bonapartismului à la roumain” le-a zis “na!” tuturor lingăilor grămădiţi să-i pupe dosul şi i-a băgat spornic în schema de funcţii bugetare. I-a transformat în bugetivori cu pretenţii comice, ba cu un post de parlamentar, ba de consilier prezidenţial, ba de ambasador, ba de ministru, ba de director... Din şleahta pehlivanilor căraţi de circul Marelui Conducător n-a scăpat nimeni nerostuit de stat. “Este o pleaşcă ce nu se mai întoarce aşa uşor”, a cugetat uşuratic caraghiosul Theo, conştient că nimic nu l-ar fi recomandat în cogeamitea demnitatea. Nici măcar filiaţia-i onorabilă!

Pleşcar, dar altfel, e şi premierul Boc, care vede în actualul preşedinte “partenerul ideal” pentru un şef de cabinet. C