Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moment istoric în Grecia: Biserica şi statul vor gestiona împreună averea imobiliară a clerului

Publicat in Capital, marți 30 iulie 2013 ·

Biserica şi statul grec, acţionari comuni într-o societate imobiliară: iată formula originală aleasă de guvernul lui Antonis Samaras pentru a putea obţine profit de pe urma averii imobiliare a puternicei Biserici a Greciei, cu controversatele sale privilegii fiscale, relatează marţi AFP.

Premierul conservator şi arhiepiscopul Ieronim, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, care nu este separată de stat, au anunţat marţi, într-un comunicat, crearea "Societăţii pentru valorificarea bunurilor Bisericii", societate anonimă deţinută în cote egale de cei doi parteneri.

Biserica Ortodoxă Greacă este considerată unul dintre cei importanţi, dacă nu cel mai important dintre proprietarii de active imobiliare din ţară: deţine mii de hectare de teren construibile, păduri şi plaje, mânăstiri, în cantităţi care fac obiectul celor mai diverse speculaţii şi la care guvernul statului aflat în criză râvneşte de ani de zile.

Noua societate imobiliară va avea ca obiect organizarea exploatării comerciale a acestor proprietăţi, veniturile obţinute urmând să fie împărţite 50%-50% între cei doi asociaţi, Biserica - pentru a "dezvolta opere de caritate" şi Statul pentru a "creşte asistenţa acordată celor mai vulnerabili", după cum s-a precizat în comunicatul citat.

Potrivit cotidianului Ta Nea, investitori din Rusia, Qatar şi din SUA şi-au manifestat în ultima vreme interesul faţă de o serie de terenuri aflate în proprietatea Bisericii situate la malul mării, în zone selecte ale Atenei.

Bunurile imobiliare ale Bisericii Greciei vor fi transferate pentru o perioadă de 99 de ani către noua societate, ale cărei acţiuni, deţinute exclusiv de Biserică şi de Stat, nu sunt transmisibile. Imobilele vor putea fi cesionate pe termen mediu sau lung, dar nu vor fi vândute.

Proiectul reprezintă o iniţiativă personală

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Premierul slovac Robert Fico, împuşcat de mai multe ori într-un atac armat, motivat politic. Viaţa îi este în pericol. Un bărbat a fost reţinut de poliţişti. Clasa politică se declară şocată. Reacţii din străinătate, inclusiv de la Putin - VIDEO

News.ro acum 9 minute
Premierul slovac Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost rănit într-un atac armat, la încheierea unei şedinţe de Guvern, miercuri, la Handlova, în regiunea Trencin, potrivit agenţiei TASR, relatează Reuters. El a fost împuşcat de cinci ori şi a

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum o ora
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 5 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°