Între muzeele mici ale Parisului, Jacquemart-André poate fi considerat, pe bună dreptate, un giuvaer. Îndărătul faţadei second empire, de pe Bulevardul Haussman, ai prilejul de a afla, armonios împletite, o preţioasă colecţie şi o istorie captivantă. Acest muzeu este rodul alianţei dintre un bancher protestant avut, Edouard André, şi o artistă de origine modestă, Nélie Jacquemart. Cei doi s-au întîlnit în 1872, cu prilejul comandării unui portret; nouă ani mai tîrziu se căsătoreau, inaugurînd, astfel, povestea unuia dintre primele muzee private. Curios este că, odată măritată, doamna Jacquemart a renunţat la pictură, cu toate că soţul îi făcuse surpriza unui vast atelier, construit în secret în timpul lunii de miere. Preocuparea de colecţionar a înlocuit însă, din fericire, elanul artistic discutabil; în chip simetric, cariera militară a lui Edouard André a fost curmată de interesul pentru artă şi de achiziţionarea revistei Gazette des Beaux-Arts. Interesant este şi felul în care s-a distribuit gustul celor doi colecţionari. Nélie, de exemplu, manifesta neîncredere în faţa artei recente, dovadă clauza testamentară ce prevedea ca orice operă achiziţionată după moartea ei să nu depăşească anul 1811. Un zvon maliţios punea această rezervă pe seama confruntării dezavantajoase cu propria pictură, ce ar fi amintit vocaţia ratată. Printr-o fericită compensare, ei i se datorează prezenţa celor mai frumoase piese de Renaştere italiană şi a colecţiei – cea mai bogată din afara Italiei – de sculptură toscană. La rîndul său, Edouard prefera mai curînd arta franceză, pe care o căuta aproape exclusiv la licitaţii, spre deosebire de soţia sa, care, amatoare de călătorii în străinătate, prefera să cumpere direct de la furnizori sau din anticariate. Muzeul nu cuprinde mai mult de două etaje; între ele, la capătul grădinii de iarnă, se află o elegantă scară spiralată, în caja