Premierul Victor Ponta nu este de acord cu propunerea ca deputatul Nini Săpunaru să preia postul de ministru al Transporturilor şi i-a cerut preşedintelui PNL, Crin Antonescu, o altă nominalizare pentru acest portofoliu, au declarat agenţiei Mediafax surse politice.
Întrebat despre această situaţie, deputatul Săpunaru a declarat că aşteaptă până când propunerea pentru postul de ministru al Transporturilor va fi aprobată de colegii din partid. „Nu pot comenta nimic până când colegii din PNL vor lua o decizie pentru funcţia de ministru al Transporturilor“, a afirmat Nini Săpunaru. Iniţial, deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, joi seară, că a fost sunat şi întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, către forurile de conducere ale partidului, de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord şi că a fost autorizat să anunţe acest lucru.
Ulterior, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL va propune un lider liberal pentru şefia Transporturilor duminică după prânz, după o discuţie care va avea loc, dimineaţa, în Consiliul Naţional al PNL.
Luni dimineaţa, premierul Victor Ponta îi va trimite preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
Premierul Victor Ponta nu este de acord cu propunerea ca deputatul Nini Săpunaru să preia postul de ministru al Transporturilor şi i-a cerut preşedintelui PNL, Crin Antonescu, o altă nominalizare pentru acest portofoliu, au declarat agenţiei Mediafax surse politice.
Întrebat despre această situaţie, deputatul Săpunaru a declarat că aşteaptă până când propunerea pentru postul de ministru al Transporturilor va fi aprobată de colegii din partid. „Nu pot comenta nimic până când colegii din PNL vor lua o decizie pentru funcţia de ministru al Transporturilor“, a afirmat Nini