Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cruciada anticancer » Campania pentru Stilian Petrov, diagnosticat cu leucemie acută în martie, a impresionat milioane de oameni

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 24 octombrie 2012 ·

La mai bine de şase luni după ce a primit vestea că suferă de cumplita boală, liderul englezilor de la Aston Villa îşi revine încetul cu încetul. Nu ar fi reuşit fără ajutorul familiei, cunoscuţilor şi fanilor săi

Şocant. Ca un fulger care loveşte în timpul unei furtuni şi îţi provoacă un fior. Aşa a venit vestea că Stilian Petrov (33 ani) suferă de leucemie acută, la doar cîteva ore după o înfrîngere usturătoare a echipei sale, Villa, cu Arsenal (0-3). Era 30 martie 2012. O stare de oboseală accentuată s-a transformat în cel mai negru răspuns posibil. Deznădejde, speculaţii, temeri. Dar fulgerul brusc, deranjant de brusc, a fost urmat de nelipsitul tunet. Zgomot reprezentat de reacţia celor din jur la suferinţa lui Petrov.

Emoţia minutului 19

Pentru că, la nici 24 de ore de la tulburătoarea veste, bulgarul avea să fie prezent în tribune, la meciul cu Chelsea (2-4). Iar un întreg stadion a uitat de fotbal, a lăsat la o parte o echipă care se bătea pentru evitarea retrogradării. Şi s-a întors către Stilian. Sau, mai simplu, Stan. A fost încurajat pe tot parcursul partidei, cu un apogeu în minutul 19. Numărul care se regăsea şi pe tricoul său. Numărul care a ridicat în picioare Villa Park şi l-a învăluit în ropote de aplauze.

Au oprit jocul pentru el

Presa s-a grăbit. L-a scos din lotul echipei, l-a dat retras din "naţională". Dar el nu a renunţat: "Nu e adevărat că mă retrag. Voi continua după ce mă fac bine". Dacă greşeala recunoscută e pe jumătate iertată, boala, în cazul unui optimist, este pe jumătate vindecată.

Lovitura încasată de Stan nu l-a doborît, dar conaţionalii i-au oferit şi ei un braţ de sprijin. În aprilie, jucătorii de la Cernomoreţ Pomorie şi Botev Plovdiv au făcut gestul suprem pentru un meci de fotbal. În plină partidă, în minutul 19, s-au oprit. I-au scandat, chiar pe gazon, cuvinte de încuraj

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°