Poşta Română e o instituţie pe care, de voie, de nevoie, cu toţii o cunoaştem. Despre ea se pot scrie seriale întregi. Eu însumi am mai scris, nu o dată. Deşi nu se schimbă nimic acolo, la fiecare vizită reuşeşte să mă surprindă. În ultimii 20 de ani, de bine, de rău, s-au mai întîmplat nişte lucruri prin ţară. Magazinele s-au umplut cu mărfuri la care nici nu visam, băncile au ajuns să fie ca tutungeriile, la fiecare colţ de stradă, şi le oferă clienţilor fotolii, dacă e cazul să aştepte (chit că de acolo nu prea ieşi niciodată în cîştig), telefonul se plăteşte în sedii futuriste (dacă nu direct de acasă, pe Internet), autobuzele au aer condiţionat, în metrou se găsesc ziare gratuite şi ţi se scrie pe tabelă cît mai ai de aşteptat. Dar poşta... săraca, a rămas de căruţă. Aceleaşi cozi bulucite, aceeaşi atmosferă vetustă, mirosind a acru, aceleaşi discuţii. S-au schimbat, parcă, doar ochelarii funcţionarelor din spatele ghişeelor.
DE ACELASI AUTOR Cisterna de cafea Atenţie! Popor emoţional! Cutremure şi alarme O simplă parolă Am nimerit în plină conversaţie publică despre Victor Ciorbea. Da, chiar despre fostul de demult prim-ministru. O cucoană de la coada de alături zicea că el a fost singurul cinstit, că tuturor celorlalţi nu le-a ars decît de afaceri şi de interese personale şi că de-aia a rămas şi Poşta aşa cum a rămas, cu servicii proaste şi cozi interminabile. „Pe cine mai alegem, doamnă?“ a întrebat domnul cu care discuta. „Păi, mai avem pe cine?“ i-a întors cucoana întrebarea. „Toţi – o apă şi-un pămînt“, a tras concluzia un pensionar voinic de la coada mea. „Nu vedeţi că acuma ştiu că le vine rîndul prin rotaţie? Nişte nemernici.“ „Da, dar Ciorbea era altfel“, a insistat cucoana. „Ei, altfel... Nu mai ştiţi, doamnă, că mai întîi a fost sindicalist. Din sindicalist s-a transformat în primar şi, pe urmă, a sărit direct prim-ministru. Şi nu uitaţi
