Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Ceauşescu era mai aproape de Regele Mihai decât s-ar fi crezut

Publicat in Adevarul, joi 14 iulie 2011 ·

Ceauşescu a vieţuit de mic în apropierea Puterii, de vreme ce atelierul lui Alexandru Săndulescu era foarte aproape de Palatul Regal. Când fiul lui Andruţă a venit la Bucureşti, în 1929, Regele Mihai, la cei aproape opt ani ai săi, număra deja doi de domnie.

L-o fi zărit, vreodată, din uşa atelierului de la numărul 89?. O fi conştientizat, la acea vârstă fragedă, că „băiatul din vecini” este nimeni altul decât Regele? Citiţi mai multe despre locurile în care s-a format Nicolae Ceauşescu în ediţia de vineri a ziarului "Adevărul".

Ceauşescu şi regele Mihai

În 1929, anul sosirii lui Ceauşescu la Bucureşti, revista „Realitatea Ilustrată”, supliment al ziarului Universul, prezentau viaţa Regelui-Copil, în pilde cu valoare educativă pentru cititori. Întâiul copil al ţării trebuia să fie un exemplu de urmat. Cine nu se poate stăpâni mai întâi pe sine nu-i poate stăpâni pe ceilalţi, pe acest principiu s-a clădit educaţia celor pregătiţi de mici să cârmuiască norodul. Deşi nu are decât opt ani, Regele Mihai are stăpânirea de sine a unui monarh matur, aflau cititorii numărul din august 1929 al revistei amintite, graţie unei poveşti frumoase. Profesorul de călărie l-a admonestat că în timpul lecţiei nu se vorbeşte, iar la pauză se pun doar întrebări despre călărie. „Într-o zi Regele nu se simţea bine, scria revista despre activităţile copilului regal. Şi tocmai în ziua aceea şedinţa de călărie a fost neobişnuit de lungă şi de grea; totuşi s-a terminat spre deplina mulţumire a profesorului. Abia la plecare, în automobil, Regele mărturisi că nu se simte bine şi că îi venea rău în tot timpul călăriei. La observaţiunea A.S.R. Principesa Mamă, de ce nu a spus nimic profesorului, Regele o privi serios şi îi răspunse: N-am putut, fiindcă profesorul mi-a spus că nu am voe să vorbesc decât despre călărie”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ion Iliescu, urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Mineriadei / Procurorii i-au adus la cunoştinţă calitatea din dosar

News.ro acum 17 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere vârsta înai

Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, prelungite din cauza condiţiilor meteo

Mediafax acum 19 minute
Lucrările presupun decopertarea suprafeţelor placate şi refacerea acestora prin tencuirea pereţilor, zugrăveli cu vinarom şi placare cu travertin. Pe toată perioada lucrărilor, zona va fi asigurată corespunzător prin delimitare cu bandă de semnaliza

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum o ora
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum o ora
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°